Credeam că toate visele s-au spulberat,
Credeam că sufletu-i pustiu şi jalnic,
Şi-atunci de ce-aş dormi ne-ncetat?
Iar pieptu-mi bate atît de darnic!
Credeam că stelele s-au scurs prin orificii,
Credeam ca luna a devenit un far banal,
Şi-atunci de ce mi-e cerul plin de artificii?
Iar lacul îmi reflectă dorinţe de final!
Credeam că totul mi-e pierdut aiurea,
Credeam că nimicul îmi domină prezenţa,
Şi-atunci de ce îmi ard şi cugetul şi firea?
Iar golul din stomac îmi sfîşie existenţa!
Credeam că retina mi-e goală şi sumbră,
Credeam că nu-mi mai aparţin,
Şi-atunci de ce mai am aceeaşi umbră?
Iar soarele deodată mă sufocă cu senin!
Şi pentru că ni-i totul hotărît şi zis,
Te-ascund la mine-n suflet ca pe un ultim vis!…
6 Comments
Se pare că ai talent și la poezii, nu numai la scris articole faine. Felicitări! Mulțumim că le împarți cu noi.
Mă bucur că versurile mele nu se scurg în van!
Ce aș putea spune altceva decât frumoase versurile tale? Pff… nimic 🙂 Deci… frumoase versuri 🙂
Mulţumesc pentru gândurile tale!
Nu stiu ce sa comentez referitor la versuri.
Sunt foarte frumoase si nu as fi crezut ca scrii poezii.
Este ciudat sa descoperi un om dupa ce il cunosti de mai bine de 13 ani.
Succes in continuare.
La început a fost poezia…