Ieri am alergat
kilometri de gânduri
pe plaja ta tăcută şi
mi-am lăsat gleznele
sărutate
de valurile tale.
Mi-am scufundat
piciorul în nisipul
fierbinte
până când
tălpile mi-au ars
de dor iar
cioburi de scoici
mi-au desenat
chipul tău!
Când gândurile
m-au oprit,
m-am abandonat
plajei tale,
m-am aşezat pe nisip
lăsând
braţele tale înspumate
să se întindă
până la mine şi
să mă cuprindă!
Stropi de mare
îmi şopteau tandru
prelingându-se
pe buzele mele.
Am adormit în
îmbrăţişările
tale-valuri şi
raze de soare râdeau
în pletele mele!
Azi dimineaţă
m-am trezit
contopit cu valul
acolo unde
te întâlneşti,
cu zarea,
eram într-o
simbioză perfectă
cu tine,
eram într-o simbioză
cu marea!
4 Comments
Frumos.
Marea e mare ! 🙂
E frumos când găseşti mărgean! 🙂
Mulţumesc, Radu!
🙂 cred că am să îi citesc această poezie …mării 🙂
Cu siguranţa se vor domoli valurile…