Secundele se scurgeau lent, într-o apăsare dureroasă resimţită undeva în zona bătăilor fără sfârşit, şi uneori fără răspuns. Liniştea smulsă dintr-un văzîntuneric instabil şi greu respirabil… liniştea zvâcnea ca o gură imensă şi înghiţea tot curajul pe care mi-l tremuram iarnarcotic prin celulele speriate. Fiecare pas… fiecare mişcare împingea aerul greu către trecut ca într-un soi de înot spasmodic, dar el se întorcea de fiecare dată cu şi mai multă vigoare, era corolarma ce îmi şuşotea venin despre ziua aşteptată, despre ce va să vina.
În viaţa fiecărui om există câte o iubire peticită. Indiferent de gen, nu mai avem voie să pronunţăm cuvântul sex ca să nu discriminăm, fiecare descoperă această iubire peticită încă din fragedă pruncie. Te prinde de mic şi te ţine toată viaţa. Este adevărat că această iubire e mai prezentă în inimile bărbaţilor şi mai puţin în cele ale femeilor. Şi asta nu pentru că ele îşi doresc o iubire plină şi imaculată, sau că ei sunt mai imaturi şi au cugetul plin de iubiri peticite. Ci pentru că rădăcinile acestei iubiri sunt născute adânc în trecut, de pe vremea când ele, femeile, erau protejate şi ascunse de capriciile lumii.
