Această săptămână este una de serbări în familia noastră. Vineri are Kărluţa serbare la şcoală. iar luni a avut Măriuca la grădi. Mare serbare mare, la grupa mijlocie “Voiniceii” de la gradiniţa “Peştişorul de aur”. Maria a fost costumată în Zâna Primăverii. Aglomeraţie mare, părinţi, bunici, fraţi şi surori, sala de festivităţi plină, şi căldură mare. Copiii, toţi costumaţi, care mai de care în personaje dragi lor, în prinţi şi prinţese, în piraţi, în zâne, Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, Pitici etc. Toţi deopotrivă frumoşi şi amuzanţi, unii mai timizi, alţii mai dezinvolţi.
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
My naam is Patricia, Patricia de Jonk. Ek is gebore in die stad van Gaborone, die hoofstad van ‘n Afrika-land genoem Botswana. M-am născut într-o familie de afrikaans, în oraşul Gaborone, capitala statului african Botswana. Suntem una dintre cele mai vechi familii aparţinând minorităţii albe din ţară. Rădăcinile noastre se întorc în timp până în secolul al XVII-lea, în Ţările de Jos, sub dominaţia spaniolă a lui Filip al IV-lea. În perioada aceea, datorită persecuţiilor la care era supusă populaţia de religie calvinistă, strămoşii mei s-au înrolat în Compania Olandeză a Indiilor de Est, au părăsit Europa şi s-au stabilit în Africa de Sud, pe coasta atlantică, punând bazele Coloniei Capului.
Poezia “Hibernalul dor”
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Pentru că este un mod foarte elegant de a atrage atenţia propriilor cititori despre cele mai interesante articole ale săptămânii, mă alătur şi eu în fiecare vineri cu recomandări – “Vinerea recomandăm articole“:
-
Life is but a Dream cu articolul “Cum gândesc copiii?” – despre copii, şi despre minunăţiile spuse de ei;
-
-
Javra cu articolul “Lăsaţi-mă în pace!” – despre linişte şi despre dorul de singurătate;
-
Mihaela (Gmxul) cu articolul “I’m so bored….” – despre oboseală, despre inspiraţie, despre bloggăreală;
-
Irealia cu articolul “Păpușarii” – despre destin, despre cine este Păpuşar şi cine este păpuşă;
-
Pishky cu articolul “1 IUNIE” – despre copilărie;
Până vinerea viitoare vă doresc un week-end minunat!!!
Poezia “Ce este ura?”
Noapte… Este o oră foarte târzie, a trecut de ceva timp miezul nopţii. Cam aceeaşi oră la care Mircea Geoană îl vizita pe SOV. O oră neprielnică de ieşit pe stradă, cu atât mai mult de făcut vizite. Duhurile rele împreună cu Ielele umblă brambura pe străzile oraşului, căutând muşterii tocmai buni de speriat. Care ele? Nu ele, ci Iele! Nu vorbesc de dezbrăcatele alea în negru, care s-au proţăpit pe centură, ci de fetele alea frumoase, dezbrăcate în alb, care s-au plantat la TV şi care bântuie noapte de noapte după fotbalişti. Uite chiar acum au pus ochii pe unul!
Din ciclul “Actor şi regizor prin Munţii Carpaţi”:
Prima dimineaţă în Apuseni ne întâmpină rece şi ploioasă, aidoma zilei anterioare, când tot drumul de la Bucureşti până aici, şi sosirea în Apuseni au fost marcate de această vreme. Cum vă povesteam în articolul precedent, eram avertizaţi deja de câteva zile, dinaintea plecării în vacanţă, că vom avea o vreme foarte ploioasă, şi încercam să ne păstrăm optimismul cât mai intact. Eram hotărât să înfrunt toate stihiile naturii, şi să îmi bucur sufletul de frumuseţile Apusenilor. De când aşteptam să ajung în această zonă!
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu privirea avidă de lumină, cu ochii buimaci aţintiţi către soare. Am nevoie de soare, am o nevoie organică de razele lui, de atingerea lui, şi el este din ce în ce mai distant. Cu fiecare trezire lumina e mai săracă, razele se curbează indiferente peste trupul meu, căldura se furişează vinovată către dimineţile altora, şi mi-e frig, şi mi-e din ce în ce mai teamă. Mi-e teamă de nopţile ce se-nmulţesc sărace şi fac ca zilele pustii să se sufoce. Mi-e teamă de răsăritul confuz ce nu mai ştie cine vine şi cine trebuie să plece.
Poezia “Ema” (acrostih)…
Impresii de cititor: “Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine” de Lucian Boia.
Lucian Boia, profesor doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, ne pune la dispoziţie o lectură meditativă, o temă provocatoare despre importanţa Occidentului, o civilizaţie ce a avut rolul primordial în inventarea şi dezvoltarea societăţii tehnologice, cât şi în încercarea de a unifica planeta. Cartea lui Lucian Boia, apărută de curând la Humanitas, ne scoate la suprafaţă întrebări nerostite, conştientizate sau nu. Aflat într-un declin vizibil, ne punem întrebarea: Rămâne Occidentul ca principal motor al planetei? Sau a venit timpul să predea ştafeta? Există alternative viabile?
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Nu pot să-mi explic în niciun fel tot ceea ce s-a întâmplat. Şi nici nu mai caut explicaţii. Întreaga mea viaţa s-a schimbat brusc şi total. Nimic din ce am trăit înainte nu mai contează. Oameni, întâmplări, locuri, toate, toate s-au dus, s-au estompat până la uitare. O uitare ce mi-a salvat sufletul, atât de indiferent, şi atât de multă vreme. Un suflet gol şi inert ce trăia absent în cotidian. Un cotidian fără aşteptări, fără remuşcări, fără angajamente, fără decepţii. Un cotidian inutil şi nepăsător la emoţii. Nu ştiu de ce mi s-a întâmplat mie, nu ştiu dacă merit sau nu, nu ştiu cui trebuie să-i mulţumesc, ştiu doar că am primit un dar divin de la viaţă!
Poezia “Ultimul vis”…
Biiine! Bine! Ştiu de trei zile că am câştigat acest premiu. Am preferat, totuşi, să stau liniştit până îl primesc. Dacă intervenea ceva? Dacă se punea de o contestaţie? Dacă se răzgândea Blogatu? Dacă magazinul de jucării nu mai avea produsul în stoc? Ştiţi că se mai întâmplă lucruri de genul ăsta. Se apucă băiatul de la magazie să pregătească coletul şi uite că produsul nu e. “Băi frate, unde-i tableta aia cu concursul?” “Cred că au vândut-o ăştia aseară!” “Păi, şi ce facem cu ăsta care a câştigat?” “Nu ştiu, are tipa asta nouă de la Marketing o cutie cu Prozac. Hai să îi trimitem ceva până lămurim problema!”
Am creat acest blog pe la începutul lunii trecute. A fost ca un declic prin care mi-am regăsit plăcerea de a scrie. În 22 aprilie am făcut cunoştinţă cu toateBlogurile.ro şi astfel am devenit o prezenţă în Blogosferă. Au trecut ceva zile, au început să apară articolele şi iată că am ajuns la prima aniversare, 1 lună. Ştiu că e foarte puţin! Dar, vă rog să mă lăsaţi să mă bucur! O lună de când am descoperit un nou univers. Un univers paralel şi “tăcut”, o lume ascunsă privirilor, dar bogată în cuvinte, idei, un colţişor inundat de sentimente stinghere. E ca o lume pierdută cândva, căutată şi regăsită acum. Ca un prieten drag, gonit din mine şi reîntâlnit surprinzător.
Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
Am creat pe blogul meu o pagină specială numită “KARLA”, o pagină dedicată Kărluţei, fiica mea cea mare (împlineşte 13 ani în luna august). Întenţia mea era să postez în această pagină câte ceva din ceea ce scrie Kărluţa, mici eseuri şi poezii. Din păcate Karla este într-o perioadă în care nu îi place să dea din “jucăriile” ei, a hotărât să îşi ţină în cufăr tot ceea ce scrie iar eu nu pot decât să îi respect decizia. Singurele cedări au fost făcute pentru revista şcolii doar pentru a nu o supăra pe profa’ de română. Şi pentru ca pagina să nu rămână goală vă fac cunoştinţă cu ea.
