Tag

porecle

Browsing

Sfârşit de an, de an şcolar, sfârşit de liceu şi început de vară, un început cu miros de tei picurat în emoţii şi cuibărite toate, toate, în suflet. Paşi grei, nesiguri, ce parcă trag de gânduri şi le împrăştie pe asfaltul zilei de mâine, le abandonează între două respiraţii oftate, sărmane victime ce îşi caută trecutul proaspăt expulzat. Priviri înfundate, sistole descentrate, glas copleşit ce-şi murmură întrebări, întrebări ce îşi caută răspunsuri în urma paşilor ce încă nu s-au aşezat. În stânga, în dreapta, aceleaşi mişcări triste şi legănate, chipuri, multe chipuri ce încep să îşi piardă conturul. Dispare o frunte, dispare un licăr, dispare un zâmbet, palme ce s-au strâns, braţe ce s-au îmbrăţişat, buze cu tot cu propriile cuvinte, dispare o lume întreagă. Totul se transformă într-un abur, ce se strânge, se strânge până devine o părere, o iluzie, o urmă ce se aşează cuminte într-un colţ de suflet. Strada e goală, toate chipurile au dispărut, e goală şi se mişcă singură într-un singur sens. E o stradă cu sens unic, degeaba aruncăm priviri disperate înapoi, degeaba, e o stradă cu sens unic!

Translate »