Un murmur se desprinde firav picurând în spaţiul dintre noi. Se desenează în cercuri nehotărâte, tremurate, înfometate, pătând, apoi decupând în aerul din jur. Liniştea se rupe în tăceri izolate, impuse, sângerânde, prăbuşite în gol, într-un gol pustiit de cuvinte. Aerul ciuruit de atâtea tăceri se descompune în bucăţi de timp, bucăţi cu memorii frânte în tablouri şterse. Culorile şi-au pierdut emoţia şi alunecă într-un fuior gri ce înghite tot, fiecare scenă, fiecare pas, fiecare gest.