Un început (şi nu numai) de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
“Primăvara” de Nichita Stănescu
Primejdii dulci alcătuind sub gene,
Te stingi încet din mine, iară
Alături de mocirlele uscate
Un orizont pierdut, cu buze roşii
Articole asemănătoare:
Vizualizări 1.012
Apreciază: Apreciază Încarc...
Translate »
10 Comments
Spre ruşinea mea poezia asta nu o ştiam!
Mulţumesc Adrian!
Ţi-a plăcut poezia?
Nici eu nu o stiam. Vine primavara, sa moara ofticosii de ciuda :))
E plin “câmpul” de ofticoşi! Mulţumesc, Dor!
de fiecare dată când îl citesc pe El, realizez că primăvara era pe deplin a lui. şi că noi, cei care ne prefacem a ne juca cu cuvintele, suntem nişte mici muritori. atât de mărunţi, atât de puţini…
Ce bine că mai putem să ne aducem aminte de EL!
Cam cate fete-s astazi deflorate? Cam prea multe, mult mai multe decat erau pe vremea cand Nichita a scris poezia… 🙁
Cu siguranţă, o explicaţie ar fi că se iubeşte mai mult acum! 🙂 Eşti de acord cu mine?
Da, dar nu se mai iubeste platonic… 😀
Da, iubirea platonică a rămas captivă printre rime. 🙂 În “stradă” totul se consumă repede şi se trece la “nivelul” următor! 🙂