Un început (şi nu numai) de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
“Cîntec vechi de lună nouă” de Nichita Stănescu
Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele şi de lut
ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut.
În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
şi pasul greu mi se-aşternea nătîng
… şi fluieram, aşa, ca să nu plîng.
Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mei pustii şi goi,
nici în surîsul meu nedăruit
şi tot credeam că poate n-am murit.
Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut şi, gol de gînd,
trecui aşa-nainte, fluierînd.
6 Comments
Da, da ştii doar cât de mult Îmi place!
Cum aş putea să uit! Ştiu că îţi place Nichita.
În felinarele cu iz de primăvară
lumini se aprindeau pe înserat
în suflet se-aprindea speranța prima oara
înmugurind atunci cănd îl credeam uscat.
A-nmugurit în suflet o lumină,
şi peste noapte ea a strălucit…
Acum iubirea poate să vină
drum lin o așteaptă sub ram înflorit.
… în aerul rarefiat şi pur…