Poate că un început de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!
“Albatrosul” de Baudelaire
Pe punţi, spre a-şi trece vremea, adesea marinarii
Prind albatroşi de mare care se-aţin nebuni
De foame, după nave, în zbor, pe când pânzarii
Plutesc pe nesfârşirea albastrelor genuni.
Abia l-au prins matrozii şi l-au lăsat pe scânduri,
Că regelui din nalturi, stingher, şovăitor,
Aripile i-atârnă ca două albe rânduri
De vâsle de corăbii târâte-n urma lor.
Înaripatul oaspe e jalnic, fără vlagă,
El care mândre aripi în cer desfăşura!
O pipă-n gură-i pune un matelot, în şagă,
Şchiopând imită altul infirmul ce zbura.
Ca prinţu-acesta falnic, domnind prin vaste locuri,
Poetul, nalt prin geniu, domină-n univers,
Dar exilat în lume, în râset şi batjocuri,
Aripile-i gigante l-împiedică din mers.
Articole asemănătoare:
-
O floare şi o poezie – Nocturnă
-
O floare şi o poezie – Shakespeare Sonet
-
O floare şi o poezie – Panteism
-
O floare şi o poezie – Baladă pentru Eminescu
-
O floare şi o poezie – De-abia plecaseşi
4 Comments
Frumoasa poezie 🙂
Mulţumesc frumos!
Ce frumos aseamana Baudelaire poetul cu o pasare fara aripi atunci cand nu scrie, cand coboara printre muritorii de rand… :-). Multumesc.
E o poezie superbă!
Finalul se potriveşte foarte bine cu Eminescu:
“Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.”
Mulţumesc pentru comentariul tău!