… Continuare la “Chantez, Joe! Chantez!“…
Muzica dă să se oprească o clipă. Saxofonul pare că a obosit. Nici nu contează. Dansăm în continuare pe muzica din sufletul nostru. Ne privim scurt şi ne zâmbim. Ne-am simţit aceleaşi gânduri fugare, sincrone cu muzica din noi. Faci jumătate de pas în spate, întorci capul şi o spui cu atâta convingere: “Chantez, Joe! Chantez!“. Saxofonul se supune imediat şi ne susură din nou, doar pentru noi, numai pentru noi doi: “Et si tu n’existais pas“!
Te întorci în braţele mele şi continuăm să dansăm. Priviri în priviri, gesturi dăruite, respiraţii furate, emoţii cu emoţii, atingeri voalate precum adierea frunzei din geam. Umbrele noastre se proiectează înlănţuite în dezmierdarea soarelui, în jocul naiv al razelor dimineţii, a dimineţii căutărilor noastre, a începutului regăsirii noastre. În jur tot decorul arde mocnit, şi se pierde în miros de parfum, în parfum de femeie înlănţuită. Camera se micşorează încet şi discret, în urmă rămâne un vid ce ne protejează. Suntem doar noi doi şi muzica, noi dansând şi simţind. Suntem ca un colaj proiectat pe o fărâmă de cer, alunecând printre stele, şi aprinzându-le cu focul din noi. Cerul se aprinde în urma noastră, iar stelele ne murmură muzica.
13 Comments
Visele se transforma adesea in cosmaruri… de neinteles. Michelle, cred ca am mai zis-o, e o norocoasa.
Nu vad ce as mai avea eu de spus !
Ai scris din nou despre mine… pana la un punct. Doar ca eu inca nu stiu sfarsitul visului meu. Eu sunt inca pe picior de plecare in cautarea lui “michelle”… Nehotarata, nesigura… Should I stay or should I go…?!
Go! Caută-l! Altfel vei rămâne cu un mare gol în suflet! Visul ni-l construim noi, dar finalul se conturează împreună!!!
De multe ori dragostea se cladeste pe ce ne imaginam noi despre celalat.
Devine sublima, cand aceste asteptari sunt implinite, si doare rau si reprezinta o lectie de viata, cand ne dam seama ca ele nu au nimic comun cu realitatea.
Oare cum o fi mai bine?
Cine este Michelle?!
Este o proiecție a propriei dorințe, este visul pictat de tentele fanteziei, este o nevoie de validare afectivă, este întruchiparea unei perechi de suflet, a unei juxtapuneri de sentimente.
Michelle e o EA ce cuprinde toate măștile pe care ceilalți i le solicită, este așa cum este așteptată de brațele întinse.
Un singur lucru o definește: se vrea descoperită doar atunci când ea este pregătită să spulbere zidurile interioare ce o apără de rănile dezamăgirii.
Dacă o poți aștepta, dacă o poți înțelege, dacă o vei respecta, atunci o vei cunoaște pe adevărata Michelle. În caz contrar, totul se reduce la o multitudine de alte copii imperfecte ale realului.
Ți-aș scrie despre ce am simțit citind, despre parfumul senzațiilor vibrate, dar am recurs la o disertație subiectivă.
Rogu-te, scuză-mă! Ar fi mai onest să-ți spun simplu: ai trăit minunat ceea ce ai scris, determininându-mă să simt în tresăriri ceea ce am citit!
Minunată disertaţia ta. Proiecţii, fantezie, întruchipare, căutare… măşti, real, ireal… ziduri, dezamăgiri… trăiri…
Mă bucur că ai acceptat comentariul! Uneori, mă las purtată de un șuvoi de gânduri, atunci când un subiect mă inspiră! Aștept o nouă recomandare!
Am găsit multe “simboluri” comune în rândurile tale, de aceea, nu mă sfiesc să o spun, în scurt timp ai devenit unul din bloggerii mei preferaţi. Îţi citesc scrierile cu mare plăcere şi, evident, aştept cu la fel de mare plăcere comentariile tale, şuvoaiele de gânduri… Desi, nu îţi voi face o recomandare. Doar dacă ceva oscilaţii se mai suprapun!
Mă încântă validarea scrisului meu și mă simt onorată!
Apreciez mult că…nu te-ai sfiit!
M-am răsfățat puțin privind dorința de a-mi trimite o recomandare și înțeleg mesajul înțelept: marile curiozități se desăvârșesc prin propria descoperire.
Eu sunt răsfăţatul în condiţiile în care te-ai lăsat provocată de recomandarea trimisă de mine! Nu cred că sunt eu în postura de a valida scrisul tău, sunt departe de a avea o astfel de pretenţie. Îmi place să te citesc, doar atât…
Doar atât…