În luna aprilie a anului 2017 am dat lovitura. Printr-un singur telefon de câteva zeci de secunde, am aflat că am devenit bursier FLEX (Future Leaders Exchange Program) și că voi merge în SUA, în Olympia, Washington State, unde voi sta la o familie-gazdă și voi studia la un liceu american pentru un an întreg.
De patru luni (materialul a fost scris prin luna februarie) sunt într-un proces continuu de reinventare al întregului meu set de valori. Venisem aici cu gândul să mă pregătesc pentru Medicină, însă, în mod evident, cu fiecare nouă experienţă, cu fiecare noţiune învăţată, se schimbă radical şi traiectoria mea. Am venit cu mari aşteptări pentru sistemul de învăţământ american şi cu o curiozitate superlativă asupra modului în care funcţionează. Am început prin a pune în balanţă fiecare aspect al lui pentru a-i cântări calitatea în comparaţie cu cel românesc. Totuşi, vă spun sincer că de mult nu mai am nevoie de balanţă.
Dacă în privinţa societăţii observ acelaşi mod de funcţionare al agregatului uman, oriunde m-aş duce, tranziţia de la un sistem de învăţămant la altul a fost nu mai puţin amplă decât păşirea de pe o planetă pe o alta, şi probabil că încă mă aflu undeva între cele două, din păcate mai aproape de a doua decât de prima. Nici nu ştiu de unde să încep, cum să sintetizez şi cum să explic, căci e nevoie de un mare efort din partea cititorului pentru a înţelege un set de valori complet diferit faţă de ce întâlnim în România. Trebuie precizat că fiecare liceu are o mare autonomie şi că îşi poate alege de unul singur modul de organizare al orelor, materiile care se oferă şi catedra, aşa că nu vreau să pătrund într-un delir al generalizării şi să afirm că aşa este tot sistemul american de învăţământ. Vorbesc despre liceul meu, Timberline High School, care îmi este ca a doua familie.
O să descriu marile coordonate ale şcolii americane gradual, aşa cum mi-au fost introduse mie. Prima mare schimbare pe care am observat-o a fost modul de ierarhizare al elevului în cadrul instituţiei. În România, după cum ştiţi, există o mare ierarhie a liceelor, care permite elevului român să ajungă într-un liceu mai prestigios sau mai puţin prestigios în funcţie de aptitudinile sale, motiv pentru care elita academică este coagulată în câteva licee meritorii, pentru ca restul elevilor mai puţin norocoşi şi mai puţin relevanţi să rămână separaţi de marea spumă a sistemului de învăţământ. Ne construim mentalitatea pe această ierarhie invincibilă, care promovează o competiţie aprigă şi imundă în rândul elevilor la nivel naţional. În America, această ierarhie nu există. Fiecare copil este atribuit unui liceu în funcţie de zona în care trăieşte, cum se întâmplă în şcoala generală în România, şi nu trebuie să fie îngrijorat în ceea ce priveşte calitatea instituţiei de învăţământ în care a fost plasat, întrucât există o mare uniformizare a prestigiului, şi, cu câteva excepţii, fiecare liceu oferă aceeaşi şansă pentru a avea succes academic. În liceul meu reuşesc să coexiste viitori afacerişti, astrofizicieni şi contabili. Sigur, stratificarea capacităţii intelectuale încă există şi atunci întrebarea este, cum funcţionează acest sistem în care un elev care vrea să înveţe şi un altul care nu vrea sunt aşezaţi în aceeaşi clasă? Păi nu sunt. Liceul american a creat clase “advanced placement” (AP)…
Articolul integral poate fi citit aici, pe site-ul Revistei “Știință și Tehnică”.
