Mă uit plictisit pe fereastră. Câteva frunze ruginii mai rezistă eroic suspendate pe crengile copacilor. Îmi simt plictiseala vibrând ușor, precum frunzele în aerul toamnei târzii. Soarele se dizolvase și se lipise pe umbrele ce zăceau pe asfalt. Pe trotuar doar trecători grăbiți, joaca era captivă în casă. Frigul o gonise de pe străzi și o obliga să-și consume energia între pereți. Dincolo de stradă zăcea părăsit părculețul unde încingeam adevărate partide de fotbal. Trandafiri zgribuliți, adevărați asasini de mingii, străjuiau terenul gol. Frigul din stradă îmi întoarce gândurile în interior. Caietele împrăștiate pe birou îmi provoacă o grimasă. Lecțiile așteptau să fie terminate.
“Alo, ……..”. Era gălăgie în birou şi nu am auzit nimic din ce spunea cel de la capătul “firului”. Am ieşit din birou şi am reluat discuţia telefonică. “Da, spuneţi! Nu am înţeles cine sunteţi!”. “Sunt Radu bloggerul”. Radu… bloggerul… am început să compilez. Care Radu?… Blogge… aaaa… Radu Ţu… Nu am apucat să duc numele până la capât şi din telefon ţâşneşte ca o şoaptă respirată “Radu Ţuglea la telefon”. Acum ştiu cu cine vorbesc. Cu cel care ţinea cenacluri literare în balcon în compania nepoatei profului de Geografie şi a versurilor lui Nichita Stănescu, cu fostul campion naţional şi balcanic la 800m plat, cu cel ce scrie sub un cer violet, cu bucureşteanul-tecuceano-constănţean, cu îmblânzitorul de Kirby şi duşmanul prafului din cămin, cu un explorator în bucătărie şi un devorator de ciuperci. Da! Despre Radu Ţuglea este vorba!
Venise vara. Se anunţa o vară fierbinte. Pe la colţuri mirosea a schimbare. Era ceva în aer, plutea ceva a nerăbdare, a iluzii forfotind. Lumea şuşotea cu mai mult curaj ca altădată, chiar dacă privirile căutau în jur cu teamă. Se auzea din ce în ce mai des “Doina” lui Eminescu. Sesiunea de examene se terminase. Nu mai ştiu dacă scorul era la zero, sau rămăsese ceva strategic pentru toamnă. Oricum, vă mai amintiţi celebrul slogan al studentului: “N-ai restanţă, n-ai prestanţă!”, şi mi-am permis slăbiciunea de a avea un pic de prestanţă în toată studenţia mea. Sssssst! Să nu mă audă Kărluţa! E în stare să mă decadă din drepturile de părinte!
Ne-am cunoscut acum 15 ani la o mică petrecere dată de viitoarea mea soţie. Gaşca de fete terminase facultatea şi se organizase un mic foc de tabără pe balconul apartamentului. Evident că focul era alimentat de un teanc mare de cursuri. Tulceancă de fel, născută la marginea Deltei, fără să ştiu dacă are în sânge ceva de rusoaică pot spune că frumoasa blondă cu ochii iscoditori părea evadată din romanul lui Gib Mihăescu. Ne-am revăzut de câteva ori în următorii 2-3 ani după care firesc a intrat în gaşca noastră.
