Balcic – Un Parfum Regal

Săptămâna aceasta fiind în vacanţă cu familia în Bulgaria, pe litoralul Mării Negre, la Nisipurile de Aur, am ţinut în mod special să facem o vizită şi la Balcic. Eram adolescent când am citit romanul “Pânza de păianjen” al Cellei Serghi. Atunci a fost momentul când am reţinut acest nume, Balcic. Cella Serghi descrie cu atâta pasiune şi în culori atât de frumoase acest orăşel, încât mi-am dorit să respir aerul său oriental. Anii au trecut dar “parfumul” descrierilor Cellei Serghi a lăsat o umbră de mister în imaginaţia mea, şi o dorinţă latentă ce s-a vrut împlinită.

Un scurt istoric al Balcicului:

Denumit Oraşul Alb după relieful calcaros din jurul lui, Balcicul a fost întemeiat de coloniştii greci în secolul VI î.Hr. De-a lungul istoriei sale oraşul a fost cucerit de romani, apoi integrat în marele regat trac al lui Burebista, recucerit de către romani odată cu întreaga Dobroge în campania generalului  Crassus din anul 28 î.Hr. Istoria Balcicului urmează firul evenimentelor majore ale acestui colţ de Europă. După anul 395 aparţine Imperiului Roman de Răsărit. Oraşul este călcat de valuri  migratoare în secolele V-VI, ce lasă în urmă mari distrugeri. Au trecut pe aici goţi, ostrogoţi, slavi, bulgari, gepizi, avari. Turcii selgiucizi şi tătarii islamizaţi rămaşi pe aceste meleaguri sunt rămăşiţe ale Hoardei de Aur din campania de la 1241. Cu mici perioade de timp când a făcut parte din Primul şi Al Doilea Ţarat Bulgar, oraşul îşi duce existenţa sub Bizanţ până pe la 1325 când apare primul stat feudal numit Ţara Cărvunei, sub conducerea despotului Balica. Se naşte o mică dinastie ce conduce Dobrogea până în anul 1388. După moartea ultimului despot Ivanco, Dobrogea este cucerită de Mircea cel Bătrân, astfel că Balcicul se găseşte pe graniţa sud-estică a Valahiei. Începând cu 1420, oraşul intră pentru 500 de ani sub ocupaţia Imperiului Otoman.

Din anul 1913 şi până în anul 1940, Cadrilaterul a fost cedat României de către Bulgaria în urma celui de-al doilea război balcanic. Astfel că ajungem la perioada boemă şi romantică a micuţului oraş. Cunoscut deja de pictorul Satmari, acesta îl recomandă Reginei Maria. Balcicul devine după anul 1924 reşedinţa de vară a întregii protipendade artistice şi politice a României. Regina Maria, îndrăgostindu-se de acest oraş, începe să îşi construiască un adevărat domeniu aici la Balcic. Aduce arhitecţi din Italia, decoratori din Elveţia şi timp de 10 ani oraşul cunoaşte o dezvoltare neaşteptată. Sultana, după cum era denumită de către localnici, şi-a construit aici propriul refugiu, un mic castel ce îmbină elemente ale stilului maur, mediteraneean şi specific caselor bulgăreşti. În fiecare an domeniul a fost înfrumuseţat şi îmbogăţit cu noi clădiri, grădini, şi cu extinderi ale celor deja construite. Numit de Regina Maria de România “Cuibul Liniştit”, acest refugiu atât de iubit va fi şi locul unde va dori ca inima ei să se odihnească după moarte.

Datorită mărimii şi frumuseţii lui, domeniul a fost transformat în Grădină Botanică, adăpostind peste 3000 de specii de plante, cu una din cele mai rare colecţii din Europa, o colecţie de 250 de cactuşi.

Câteva poze făcute pe domeniul de la Balcic:

Grădina Botanică plus cele două mari construcţii, Colţul liniştit respectiv Blue Arrow.