Mi-e sete, mi-e foarte sete. Oboseala mi s-a aşezat în tot corpul. E o stare ce m-a invadat cu fiecare secundă scursă. Simt oboseala ca pe o ceaţă care mă învăluie, mă acoperă, se înfăşoară în jurul meu strivindu-mi fiecare fâşie din trup. Inima îmi pompează cu aceeaşi constanţă ca un metronom. De multe ori în alergare îmi duc palma dreaptă şi o lipesc de piept ca un gest de tandreţe faţă de ea. Îi vorbesc, îi simt zbaterea, efortul la care o supun. Încerc să îmi închid orizontul, să îmi blochez gândurile doar pe zeci de secunde şi să le trag uşor spre mine. Să le aduc acasă, să le ţin în mine nedându-le posibilitatea să mă macine, să îmi macine rezervele de energie. Mi-e sete, mi-e o sete teribilă.