E frig… E prea frig pentru a da siguranţă strigătelor mărunte ale naturii îndurerate. E mult prea frig pentru a sta calm, rişti să-ţi intre molima abisului în inimă şi să-ţi încleştezi pierderea acută peste zările îngheţate în paguba lumii. Rişti pur şi simplu să te pierzi… Mă macină dorul unei apropiate primăveri!
Soarele coboară încetişor ancorat în fantomatice raze. Umbrele leneşe se întind obraznice peste câmpurile obosite. Luna lacomă de priviri pluteşte vaporoasă peste cerul încă însângerat. Păsări de pradă înjunghie aerul în dansul lor deşănţat şi croncăne hulpave a ospăţ. Din letargica stare, vântul absent se trezeşte buimac şi gelos aruncând respiraţii greţoase printre copaci. Nori pământii se înghesuie scrâşnind unii în alţii şi apoi plonjează în gol. Cerul se luminează spasmodic şi apoi se prăbuşeşte în beznă.
