Caietul cu poezii – “Cuvintele Toamnei”
Toamnă. E toamnă. E o dimineață neterminată ce îşi refuză desprinderea de gustul firav al stropilor de rouă. Soarele își face cu greu simțită prezența. E acolo, cu gândurile agățate pe albastrul mişcător al mării, luptând din greu cu norii aruncaţi spre el. Cu raze filtrate mângâie nesigur plaja pustie ce pare că se ascunde departe de tumultul nebun al emoţiilor. Aerul miroase a dor şi a depărtări. Mici valuri se zbenguie într-un joc discret cu nisipul, lăsând sau scăpând firicele de scoici în urmele pașilor abandonaţi. Vântul, mai norocos decât soarele, fură frunze coapte şi rătăcite, jucându-se cu ele, înălțându-le în văzduh ca pe niște zmee neîndemânatice. Pescăruşi privesc invidioşi la dansul ciudat al naturii ruginii.
Gândurile mi se întind tăcute ca nişte braţe răbdătoare ce caută să cuprindă secunde risipite, să smulgă din amprentele lor cuvintele captive, să le elibereze şi să le aducă înapoi în spaţiul gesturilor lente. Le apucă cu atingeri firave și tremurânde, ce au supravieţuit propriilor furtuni, le înmoaie în valuri aşezate pe glezne rătăcite, pe urme lăsate de scoici în tânguiri de ecouri. Le scutură de chemări și le zvântă silabă cu silabă până mi se nasc fraze nerostite pe propriile buze.
Pășesc calm și încrezător pe planșă. Mă așteaptă un nou asalt, un nou pas spre mâine, spre mine, spre ieri, spre tot ce mă face să respir, să simt, să visez, să construiesc. Închid ochii și ascult secundele, le ascult cum se scurg învăluindu-mi gesturile. Le ascult trecerea lăsându-le să îmi fure din bătăile inimii. Trecerea lor îmi așterne un solfegiu dincolo de mine și, mă așteaptă, să pășesc și să picur note, dând sens și poezie urmelor ce se vor abandona. Gândurile îmi zâmbesc şi mi se scurg liniştite prin trup până pe vârful degetelor. Gestul e gata de salt, doar cuvântul se lasă aşteptat în această scurgere de secunde.
Caietul cu poezii – “Sera”
Caietul cu poezii – “O ultimă… frunză”
Caietul cu poezii – “antiToamnă sau Atentat la Toamnă!”
Poezia “Joacă în toamnă”
E frig… E prea frig pentru a da siguranţă strigătelor mărunte ale naturii îndurerate. E mult prea frig pentru a sta calm, rişti să-ţi intre molima abisului în inimă şi să-ţi încleştezi pierderea acută peste zările îngheţate în paguba lumii. Rişti pur şi simplu să te pierzi… Mă macină dorul unei apropiate primăveri!
Poezia “Voluptoasele tristeţi”
Poezia “Veşnică îngemănare”
