Mirosul a fost cel care parcă m-a izbit în toate moliciunile sufleteşti. Era atât de puternic încât mă ameţea. Îmi pătrundea în corp prin toţi porii. Respiram tremurat ca un proaspăt salvat de la înec, apoi adânc, şi mai adânc, din ce în ce mai adânc. Simţeam că plămânii mei au devenit nişte saci fără fund, parcă sugeau tot aerul din jur. Mirosul mă invada, mă cucerea, îmi învelea toate celulele. Se întindea, curgea, plutea, pătrundea prin toată fiinţa mea.
Poezia “Tranşee de aşteptări”
Poezia “Orbind”
Poezia “Eclipsa de gânduri”
Poezia “Ziduri”
Nu s-a sfârşit copilăria mea… Nu vreau s-o pierd. E prea importantă. De fapt, înseamnă mai mult chiar decât viaţa mea.
Mulţi au intrat într-o mare de singurătate din momentul în care au îmbrăţişat realitatea, secretul pieirii. De ce să caut realul? Îmi place lumea ficţiunii, mă umple cu toate speranţele de care am nevoie pentru a visa. Nu-mi imaginez câţi oameni nu mai visează, este prea crud ca să mă pot gândi. Mi-am creat o lume a fericirii, însă o pot pierde atât de uşor!
E frig… E prea frig pentru a da siguranţă strigătelor mărunte ale naturii îndurerate. E mult prea frig pentru a sta calm, rişti să-ţi intre molima abisului în inimă şi să-ţi încleştezi pierderea acută peste zările îngheţate în paguba lumii. Rişti pur şi simplu să te pierzi… Mă macină dorul unei apropiate primăveri!
Stau şi-mi amintesc… îmi amintesc cum a început totul. Eram doar o fărâmă de speranţă cu aspiraţii măreţe, însă simţeam că aveam totul. Asta ca apoi să cresc în toată frumuseţea angelică şi să simt că nu mai am nimic. Mă doare, mă arde în inimă tăria mea sufletească şi orgoliul meu mărit. Fără să ştiu, ele m-au dizolvat în eternitate…
Poezia “Şi rimele se pierd în aşteptare”
Poezia “Voluptoasele tristeţi”
Poezia “Singurătate”
Mi-ai promis că mă vei duce să văd marea.
– Nu vreau să vii la mine! Mi-ai spus într-o zi.
Nu m-am suparat, ştiam… acolo în ţara aia
unde erai, aveai treburile tale, te opream
din drum. Plecarea mea, pentru că trebuia
să mă întorc, te-ar fi răvăşit.
Dar eu vroiam să văd marea!
Conduceai maşina spre oraşul cu ţărm la mare. Întotdeauna mi s-a părut că eşti sexi la volan. Eşti concentrat şi serios. Priveam casele pe lângă care treceam, oamenii, era totul atât de nou pentru mine.
Aveam o rochie albastră şi, ca din întâmplare, pentru că mă tot fâţâiam pe scaunul ăla, se ridica, lăsându-mi picioarele la vedere, iar tu le priveai. De câte ori maşina se oprea la vreun stop le mângâiai. Râdeam… Deşi ploua, pentru că în ţara aia plouă mereu, mi se părea că acolo lângă tine a pătruns o fărâmă de soare cu razele ei cu tot.
Poezia “Un vis” a Kărluţei a obţinut Locul II (Premiul Mircea Sântimbreanu) la Festivalul de Literatură pentru copii şi tineret Cezar Petrescu, Ediţia a II-a 2013. Vă invit să citiţi poezia “Un vis” scrisă de Karla Manea.
Poezia “Romanţa iubitei de departe”
Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu privirea avidă de lumină, cu ochii buimaci aţintiţi către soare. Am nevoie de soare, am o nevoie organică de razele lui, de atingerea lui, şi el este din ce în ce mai distant. Cu fiecare trezire lumina e mai săracă, razele se curbează indiferente peste trupul meu, căldura se furişează vinovată către dimineţile altora, şi mi-e frig, şi mi-e din ce în ce mai teamă. Mi-e teamă de nopţile ce se-nmulţesc sărace şi fac ca zilele pustii să se sufoce. Mi-e teamă de răsăritul confuz ce nu mai ştie cine vine şi cine trebuie să plece.
