Am avut opt ani minunați împreună cu K. la Școala Gimnazială 195. Opt ani în care nu îmi aduc aminte de un singur moment în care să mă simt altfel decât mândru de ea. Opt ani în care ședințele cu părinții erau adevărate momente de savoare și relaxare pentru mine. Recunosc că în primii patru am avut un rol mai degrabă secundar, a contat foarte mult modul cum s-a lucrat în clasă și prezența foarte consistentă a mamei. Începând cu clasa a V-a am fost promovat, și am intrat pe un rol de titular, în special pe materiile “tehnice”, doar sunt inginerul din familie. Matematici, Fizică, un pic de Chimie, Istorie (cu ce plăcere dialogam amândoi despre epoci și personaje istorice), Geografie, proiecte la Civică și Tehnologie. La Română eram depășit, nu aveam ce să o învăț, dimpotrivă, îi ascultam uimit și emoționat eseurile scrise pentru teme sau concursuri școlare. La Gramatică M. și-a păstrat postul de titular, era principalul ei partener. Evident că toate acestea au fost posibile în primul rând datorită ei.
