Un soare roşiatic se ascunsese în umbra copacilor de la marginea oraşului. Cobora molcom spre asfinţit aruncând ultime priviri printre crengi şi frunze. Întunericul îl urmărea de la distanţă şi îi pândea ieşirea din decor. Fiecare îşi aştepta rândul la hoinăreală pe străzile oraşului. Luna apăruse stingheră într-un colţişor al cerului. Pulsa rotundă şi ameninţătoare. Cu fiecare minut creştea şi se pregătea să se proiecteze în geamurile caselor. În aer plutea un sentiment de teamă adâncă. O teamă ce avea rădăcini în trecut, în obişnuinţa oraşului. Străzile se goleau şi intunericul se hrănea cu spaima întâlnită pe drumuri. Doar câţiva rătăciţi mai erau văzuţi ici-colo.
Am văzut-o prima dată pe aleea mea. Veneam absent către casă şi drumurile noastre s-au intersectat. Am trecut indiferenţi unul pe lângă celălalt, fără să ne vedem. Doar coada ochiului a sesizat ceva, a surprins vag o siluetă ce aluneca în ritmul adierii vântului. Paşii m-au purtat mai departe şi în urma ei un parfum ameţitor m-a săgetat. M-am oprit tulburat. Am respirat cu lăcomie parfumul ce inunda aleea şi arome de slăbiciune mi-au invadat sufletul. M-am întors uimit şi neîncrezător, cu o mişcare ireal de înceată. Ceva plutea în aer. Simţurile mi se ascuţeau cu fiecare mişcare a pieptului meu. Privirea mea căuta să recunoască o siluetă nevăzută, un sentiment nedefinit, o frântură de clipă surprinsă pe retină. Unde eşti? Cine eşti tu?
