Tag

moldoveanu

Browsing

Continuarea articolului “Drumeţ prin Carpaţi – Făgăraş după 24 de ani“…

M-am băgat în sacul de dormit şi las oboseala să mă cuprindă pe de-a întregul. E o oboseală dulce ce îmi zgândăre senzaţiile trăite azi. În câteva minute retrăiesc parcursul de la Bâlea la Podragu. Încâlzirea făcută până în Şaua Capra, Lacul Capra, reîntâlnirea cu potecile Făgăraşului, satisfacţia traversării pasajului “La trei paşi de moarte”, creasta Făgăraşului, Creasta Dragonului, cum a denumit-o Adrian, Vf. Mircii, priviri aprinse aruncate către trapezul Viştea-Moldoveanu, Lacul Podu Giurgiului, Şaua Podragu şi coborârea la Cabană, cu oboseala cuibărită în umeri, cu degetele de la picioare zvâcnind revoltate, cu buzele uscate şi avide după un ceai cu lămâie şi cu paşi legănaţi căutând firul ierbii. Îmi zâmbesc somnoros caldelor imagini şi pleoapele se lasă ca un mecanism ce nu mai poate fi oprit.

Rucsacul era în mare parte pregătit din seara trecută. Rămăseseră de băgat doar accesoriile şi alimentele pe care le luam la noi. Încă două ore şi plecăm spre Făgăraş. Şi eu… şi K suntem nerăbdători să plecăm spre munte. De anul trecut suntem cu gândul la această tură. Nu e un traseu uşor iar K are ceva emoţii. Sunt convins că se va descurca, voi fi umbra ei şi îi voi supraveghea orice mişcare. În plus, ştiu că nu va da un singur pas înapoi indiferent cât îi va fi de greu, mai ales cu mine alături de ea. Pentru mine este o reîntoarcere în creasta Făgăraşului după 24 de ani.

Am intrat în Anul Sabatic! Nu zâmbiţi ironic! Chiar am intrat! Până acum nu eram pregătit pentru o astfel de experienţă. Nici acum nu ştiu dacă sunt. Eu, unul nu, dar e ceva în mine care pretinde că da, care face din ce în ce mai multă gălăgie. Mi-am pregătit rucsacul cu strictul necesar, m-am blindat de hărţi, fără telefon, fără tabletă, de laptop nici nu mai vorbesc, fără remuşcări, fără aşteptări, doar dorinţe cât cuprinde. Mi-am trimis fetele la culcare, le-am dat câte un sărut părintesc pe frunte, le-am mai mângâiat odată obrazul lor dulce… Şi-am plecat!

Translate »