Tag

glimboca

Browsing

De patru zile sunt în Ţara Gugulanilor, pe Valea Bistrei, în ceea ce se vrea a fi bucata din concediul de vară alocată muntelui. Alocată muntelui pentru că nu cedez nici măcar o zi pentru o altă mare sau mai ştiu eu ce pantofăreală, după cum ar dori cineva din familie. Şi aşa am mai lăsat de la mine, pentru că în această vară îmi planificasem drumeţii în zona de nord a Carpaţilor Orientali, undeva în rombul format de Rodnei, Obcine, Rarău-Giumalău şi Bistriţei, în funcţie de cartierul general ales. Sau în cazul plecării cu prietenii de familie, mă gândisem la Călimani şi Colibiţa. N-am cedat, dar tot m-au păcălit. Aşa am ajuns în Banat, aşa am ajuns să revăd atâtea locuri dragi mie, şi aşa am reuşit să vizitez şi să respir aerul uimitoarei CASCADE BIGĂR!

Foarte mulţi îşi dau cu părerea despre dragoste. Unii spun că dragostea durează doar un an sau doi, sau cel mult trei. Alţii spun că totul s-a terminat după ce ai consumat tot borcanul cu miere. Cei mai trişti spun că nu au iubit niciodată. Nu sunt deloc de acord cu ei. M-am îndrăgostit iremediabil şi pe viaţă. A fost dragoste la prima vedere. Iubesc de 15 ani şi cu fiecare zi care trece focul aciuat în mine devine mai mare, mai jucăuş. Iubesc în cel mai copilăresc mod “Ţara Gugulanilor”. În România există o zonă numită “Ţara Gugulanilor”. Unde este această zonă şi cine sunt mândrii Gugulani? Vă voi povesti pe îndelete!

Translate »