S-a scurs luna ianuarie. Mi s-au lipit de tălpi zilele ei îngheţate şi scurse, bucăţi de gânduri răzvrătite şi zburând nebune în jurul meu. S-au dus înghiţiţi în respiraţii o sută de kilometri din cei aproape o mie trei sute ce îmi numără secundele până la Maratonul din Octombrie. Am tras după mine un suflet îngheţat, un suflet renegat de gânduri, un suflet părăsit de amintiri, un suflet căzut parcă într-o eră glaciară fără sfârşit. Am tras după mine un suflet! Singur mi-am tras sufletul îngheţat pe aleile geruite ale parcului, ca într-o cursă spre Pol, o cursă spre Polul Deznădejdii. Am simţit sub tălpi polul, l-am atins, am ars bucăţi din el cu furia ce îmi înconjura căptuşeală sufletul îngheţat. Şi din căuşul palmelor mi-am otrăvit dorul cu izvorul născut prin topire. Mi-am tăiat bucăţi din suflet şi mi-am făcut un iglu în care am zăcut bolnav aşteptând o primăvară ce nu mai vine. Am aşezat iglul lângă Pol, la marginea izvorului ce căra spre necunoscut bucăţi de sloiuri din sufletul meu, bucăţi luminate strident de furia ce îmi ardea mocnit celelalte bucăţi din mine.
Poezia “Glaciară”
Toată munca unui sportiv are ca scop pregătirea pentru competiţii oficiale. Acolo se vede cât de bine este pregătit, acolo se vede talentul lui, acolo se vede mâna antrenorului. Arena “oficială” este locul după care tânjeşte în miile de ore pline de muncă, de chin, de suferinţă. Da, suferinţă! Pentru că, această muncă asumată este aidoma unui ocnaş condamnat de bunăvoie la galere. Până şi visele îi sunt colorate cu vuietul tribunei, cu aclamaţii şi zâmbete, cu trofee şi medalii ce sclipesc provocator. Fiecare secundă, fiecare picătură de transpiraţie, fiecare durere, toate sunt născute pentru momentul inegalabil când sportivul pătrunde în arenă, când singur cu propriile emoţii se luptă pentru a se autodepăşi, pentru a bucura inimile spactatorilor şi pentru a câştiga gloria lumii.
Poezia “Strămutare”
Îmi aduc aminte din copilăria mea că eram într-o continuă mişcare. Toată ziua eram afară făcând sport. Aveam o singură mare pasiune, pasiune de băiat, fotbalul. Băteam mingea pe maidan fără odihnă. Veneam de la şcoală, îmi făceam la foc automat temele, şi apoi ieşeam afară la fotbal. Ceva mai tărziu, spre sfârşitul şcolii generale, am descoperit lectura şi fabuloasa lume a cărţilor. Şi mai tărziu am descoperit muntele. Pot spune într-un mod “plastic” că cele trei elemente compun propria mea religie. Sportul, lectura şi muntele mă definesc ca individ.
