Începuse noul an şcolar de aproape două luni. Două luni în care îşi cărase singură în spate neadaptarea şi tristeţea zilnică. Nu reuşise să îşi facă prietene printre noii colegi de clasă. În bancă stătea singură. În prima zi de şcoală diriginta o aşezase cu un băiat. Nu a stat cu ea în bancă decât o săptămână după care s-a mutat. Mai bine! Oricum nu prea îşi vorbeau. În ore încerca să se concentreze la materia predată, iar pauzele îi erau ca nişte scurte pedepse. Nu putea rămâne în bancă, nu avea stare. Se plimba ca o umbră pe culoarul din faţa clasei. Chiar părea că este o umbră rătăcită. De multe ori îi auzise pe băieţi şuşotind ceva despre ea şi aruncându-i în spate priviri dispreţuitoare.
Suntem o civilizaţie la fel de veche ca civilizaţia umană. Sunt mari personalităţi ale istoriei noastre, e adevărat că sunt destul de controversate, care susţin teoria că, am apărut în acest univers cu mult înaintea omului. Că am fi trăit foarte bine într-o simbioză acceptată cu multe specii ale planetei. De la apariţia omului am migrat către acesta, care ne-a asigurat un mediu de viaţă superior. În simbioza trăită cu omul am atins apogeul civilizaţiei noastre. Ne-am dezvoltat pe toate planurile, inclusiv spiritual. Ne-am adaptat noilor condiţii de viaţă şi am devenit adepţi ai reîncarnării. Cu cât am evoluat mai mult în plan spiritual, cu atât ne-au crescut şansele să ne reîncarnăm în aceeaşi simbioză cu omul, partenerul nostru favorit.
