O ultimă rază de soare se strecura pe furiș printre frunzele jucăușe și desena stângaci pe un colț de fereastră. Pe perete, un alb nedorit se întindea vâscos și murdar doborând verdele nesigur de sub pași întârziați. Din toate direcțiile se strângeau urme și se pierdeau într-o pată de timp. Timpul se pulveriza în picături de sudoare și transforma aerul într-un spațiu crud, într-o capsulă ce frânge gesturi și soarbe rămășițe de licăriri. O umbră căzută în agonie, o umbră se zbate înfiptă în strigătul ce izbește pereții.
Se sinucideau unul câte unul, pe rând, aşteptând bucuroşi momentul. Era ceva măreţ în gestul lor. Totul se desfăşura într-o linişte complice. Doar muzica descompusă din raze de lună căzute pe urmele lor se auzea timid. Disciplina de care dădeau dovadă în actul lor deliberat era demnă de mari armate ce cândva invadaseră câmpurile. Se comportau ca un clan. Se smulgeau din matca lor fără nici cel mai mic regret şi printr-o mişcare pe diagonală se strângeau într-un colţ de câmp privind spre năluca ce plutea în apropierea lor. Născoceau tot felul de siluete ce se schimbau rapid, într-o sincronizare căutată cu mişcările nălucii. Era atâta viziune în mişcările lor, spirit de echipă, nimic nu părea lăsat la voia întâmplării.
Stăteam de ceva timp pe bancă şi îl urmăream cum se mişcă precipitat. Deşi mişcările erau diferite, uneori dezordonate, ceva se repeta. Nu reuşeam să înţeleg ce frapează din acea mişcare. Părea că pe buze i s-a cuibărit un soi de tristers ce se prelingea ca o rouă înspre colţuri. Legănatul corpului compunea o baletuvă stingheră ce se estompa cu timpul. Apoi mişcările i-au devenit mai line iar traiectoria s-a închis într-un cerc imaginar. Parcurgea acest cerc încontinuu, fără să obosească, cu aceeaşi salinişte pe chip. Din când în când arunca pe furiş priviri în interiorul cercului, căutând ceva ce doar el ar fi putut să vadă.
Se mişca din ce în ce mai greu. Fiecare pas devenise un chin, era o umbră strivită de oboseală ce îşi muta forma într-o lentoare greu de imaginat. Ceilalţi se mişcau mult mai dezinvolţi, parcă erau într-o joacă. Erau cu câţiva paşi în faţa lui, glumeau, râdeau, cântau. Cum pot să se simtă aşa de bine? Şi el a venit aici pentru a se simţi bine, pentru a se bucura de aerul ăsta minunat. Şi ce are în schimb? Parcă a luat foc şi se mişcă în reluare. În general nu este dornic de astfel de experienţe, dar… de această dată s-a lăsat antrenat de colegii săi de birou.
Vacanţa de vară se dusese deja, se terminase ca o ploaie torenţială de vară lăsându-mi sufletul plin de stropi, stropi de senzaţii necunoscute până atunci. Mă întorsesem de la ţară, din satul vâlcean Casa Veche, din satul vacanţelor mele de vară, mă întorsesem cu sufletul strâns şi înfrigurat, cu gândurile rătăcite de dor, alergând nebune peste câmpuri, închipuind gârle şi poieni la marginea asfaltului bucureştean. O bucăţică din sufletul meu rămăsese acolo, la marginea satului, dincolo de gârlă, pe poiana de pe Fătu. Acea bucăţică din mine se împărţise în frânturi ce se ascundeau în cosiţele ei, frânturi ce rătăceau prin ochii ei sclipitori, îi dezmierdau obrajii şi i se odihneau în colţul gurii. Şi în fiecare secundă o simţeam şi tânjeam după ea.
În dansul meu nebun nu observasem că toate petele albe se transformaseră în lumini atât de puternice că mă orbeau. Parcă eram o primadonă jucând pe scena satului. Murmurul s-a apropiat atât de mult încât spre surprinderea mea a devenit ceva inteligibil. O voce feminină ce nu avea nimic nepământesc în ea îmi sparse fericirea momentului:
– Julien, qui montre qu’il a dansé nue dans le milieu de la nuit? J’ai dit que je voulais visiter Monastere Cozia, pas un asile de fous! Une carte est toujours plus bonne dans une gps! (scuzaţi franceza de la miezul nopţii)
Continuare…
Un frig pătrunzător s-a lipit de gleznele mele şi urca lipicios către genunchi. Fruntea s-a umplut instantaneu de sudoare şi broboane începuse să picure spre bărbie, de acolo alunecând pe piept, apoi plonjând în frigul de dedesubt. Am simţit cum toate gândurile mi se scurtcircuitează şi încet, încet, cad într-un întuneric amăgitor. Nimic din făptura unei Iele nu simţeam în jurul meu, doar un întuneric ce mă acapara încet dar sigur, şi un sunet ascuţit ce împungea în creierul meu: “Julien, Julien…”. Şi imaginea s-a frânt…
Un colportor de suflete mână de la spate turma de umbre mişcătoare. “Sufleteeeeeeeee! Sufleteeeeeeee! Am suflete de vânzare! Sufleteeeeeeeeeee!…”. Cine să îi mai răspundă când toţi sunt încolonaţi în lava fără viaţă ce se scurge pe străzile oraşului fantomă!…
Continuare…
Se scursese un timport, poate două, trei… până şi unităţile de măsură se răzvrătiseră în haosul ce cuprinsese natura. Se scursese fără ca noţiunea timpului să mai preseze pe cineva, într-un ticăit indiferent şi nedecodat, într-o indiferenţă mocnită sub un murmur greu sesizabil. Cohorte de umbre mişcătoare, turme de ciudatini, un lanţ fără identitate şi cu respiraţia bolnavă se târa spre un orizont necăutat. O mişcare… ce părea o scufundare prin cele mai negre străfunduri.
Ascultam fascinat poveştile istorisite de unchiul meu vâlcean… În fiecare vară, împreună cu sora mea, ne petreceam câte două luni din vacanţă pe frumoasele meleaguri vâlcene. Undeva la graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Olt, la 3-4 km de malul stâng al Oltului, într-o zonă deluroasă, există un sat cu un nume parcă predestinat pentru poveştile ce se scurg prin şanţurile uliţei şi se adună în gârla de la margine. Satul se numeste “Casa Veche”. E satul unde tradiţia trăieşte în fiecare casă, în fiecare scoarţă înfrumuseţată prin motivele sale vegetale, în fiecare broderie plină de simboluri şi motive brâncoveneşti, în milieurile ce ornează poliţe, şi în poveşti, mai ales în poveşti…
Străzile oraşului se topesc în aburul omniprezent. Senzaţii nedefinite se desenează blasfemic în noroiul cărat de pelerini parcă absenţi în drumul lor spre nicaieri. Fărâme de gânduri, scurse sub paşii pierduţi prin noaptea căutărilor de izbăvire, se dezlipesc în urmele ce reflectă umeri încovoiaţi. Pe greabăn a rămas şiroind doar un rest de gând refuzat, ce se va pierde în căldura corpului. Cele amestecate în stradă se ridica fuioare şi nu e nimic bucolic în freamătul lor aburind. Siluetele alunecă ireal în noapte ca un cârd de dureri scăpat de sub control.
Secundele se scurgeau lent, într-o apăsare dureroasă resimţită undeva în zona bătăilor fără sfârşit, şi uneori fără răspuns. Liniştea smulsă dintr-un văzîntuneric instabil şi greu respirabil… liniştea zvâcnea ca o gură imensă şi înghiţea tot curajul pe care mi-l tremuram iarnarcotic prin celulele speriate. Fiecare pas… fiecare mişcare împingea aerul greu către trecut ca într-un soi de înot spasmodic, dar el se întorcea de fiecare dată cu şi mai multă vigoare, era corolarma ce îmi şuşotea venin despre ziua aşteptată, despre ce va să vina.
Noduri de gânduri
s-au scurs şi s-au aşezat
într-un soi de desiş…
nevăzut.
S-au lipit ca o rană
pe crengi şi-au creionat
amintiri uitate într-un colţ
decăzut. Asimptote de rădăcini
au salvat un mesaj
părăsit sau uitat de un dor
necrezut. Disculde cuvinte
s-a răzvrătit şi a eliberat abţibilduri, un soi de pansament
prevăzut. Lampadar de emoţii
s-a aprins şi-a proiectat
un gest cu gust salin
revăzut.
Sentimentele au dat sentinţa
şi gânduri au fost închise
fără regrete şi…
fără recurs!
Cuvinte aşternute în tabelul Psipsinei pentru “duzina de cuvinte”!!!
A fost odat’ un roboţel,
era gălbui
şi-avea un cap trandafiriu
de fier,
dar vai, când
inima de smoală îi bătea
un dangăt ruginiu
şi înnegrit se auzea.
Până-ntr-o zi
când scumpa roboţică,
era o străvezie mititică,
s-a săturat
de-atâta cenuşiu şi fierăraie,
şi-a vrut să poarte-n piept
o inimă albastră
şi… de paie.
S-a dus la Zeul Violet
şi-n temple roşiatice
ea s-a rugat întruna,
pe verde s-a jurat
că vrea o inimă
adevărat’ acuma,
dar Zeul a privit-o
cu mirare
şi-n versuri albe el i-a spus:
“Sărmană roboţică,
ai dat în oxidare!”
Cuvinte aşternute în tabelul Psipsinei pentru duzinele de D. talentate!!!
Mi s-a prelins
un predicat pe buze,
Gândul mi-e prelung
şi agitat a soi de precupeaţă,
Gest stingher precede
atingeri în preluare,
Sufletu-i predestinat
sau predispus la flori de gheaţă!
Degeaba sunt precis
şi precursor timid în sentimente, Predominant mi-e frig,
Când tu îmi ţii prelegere în dansul gesturilor lente!
Cuvinte aşternute în tabelul Psipsinei pentru duzinele de D. talentate!!!
