Nu există om să nu dispreţuiască timpul. Ne seacă de momente şi de viaţă. Aruncăm cu timp cum aruncă focul cu scântei. Şi vin alţii să îl prindă. Nu ne place timpul nostru, însă îl adulăm pe al celorlalţi.
Adunăm timp perpetuu. Îl culegem după ce s-a risipit în viaţă. Am promis că nu-l voi risipi. Nici nu-mi voi goli inima deodată, ca după ce se termină pur şi simplu să plec. Ne atârnăm de viitor ca de falange de nori.
Prezentul. Ce este prezentul? Este o clipă pierdută cândva şi regăsită într-un ocean de incertitudine. Este destin uneori furişat discret înspre noi, alteori venind brutal şi răsturnând aşteptări. Este născător de speranţe târzii sau gropar de virtuţi nedescoperite. Este povară pentru momente încremenite în tăceri fără rost. Este o cărare efemeră între nevoi şi dorinţe, ce se topeşte grotesc şi lasă un gol interzis. Prezentul poate fi şi un vers abstract într-o poezie cântată pe voci de descântec. Vă invit să citiţi poezia “Prezent” scrisă de Karla Manea.
Poezia “Iubirea are nume”
My naam is Patricia, Patricia de Jonk. Ek is gebore in die stad van Gaborone, die hoofstad van ‘n Afrika-land genoem Botswana. M-am născut într-o familie de afrikaans, în oraşul Gaborone, capitala statului african Botswana. Suntem una dintre cele mai vechi familii aparţinând minorităţii albe din ţară. Rădăcinile noastre se întorc în timp până în secolul al XVII-lea, în Ţările de Jos, sub dominaţia spaniolă a lui Filip al IV-lea. În perioada aceea, datorită persecuţiilor la care era supusă populaţia de religie calvinistă, strămoşii mei s-au înrolat în Compania Olandeză a Indiilor de Est, au părăsit Europa şi s-au stabilit în Africa de Sud, pe coasta atlantică, punând bazele Coloniei Capului.
Poezia “Ema” (acrostih)…
