O am în suflet şi acum, o privesc şi încă o ating cu aceeaşi delicateţe, cu aceeaşi bucurie, cu aceeaşi hotărâre de reuşită, cu aceeaşi dorinţă de a da un impuls ce generează acolade şi zboruri interzise.
Sâmbăta trecută am participat la un eveniment de suflet, al sufletului meu. Un eveniment despre care am aflat că există de vreo două luni, şi îl aşteptam cu maximă ardoare. Are legătură cu blogăreala, dar nu are legătură cu rima, versurile, poezia şi modul cum aştern în articole. Un fenomen care atinge întreaga planetă, care mişcă continentele, care, în timp de pace, a generat război între două state vecine din America Latină, care a adus porumbei cu ramura de măslin în cioc deasupra a două civilizaţii aflate într-un conflict surd şi nestins. La acest eveniment mi-am regăsit iubirea peticită, o iubire nicicând pierdută, nicicând trădată, nicicând uitată… nicicând…
