Era anul 1950. Se stabiliseră cotele ce le reveneau ţăranilor, cote obligatorii ce trebuiau predate la colectiv. Nu conta dacă acea cantitate obligatorie nu corespundea cu realitatea din pătul sau hambar, cum vreţi să îi spuneţi. Pentru bolşevici contau doar cifrele ce trebuiau respectate. Şi sistemul avea nevoie de exemple, avea nevoie să bage frica în ţărani umplând puşcăriile cu ei. Colectivizarea trebuia să meargă până la capăt şi să şteargă din dicţionar cuvântul “proprietar”. Erau metodele staliniste importate de la răsărit şi descrise în detaliu de Soljeniţîn în “Arhipelagul Gulag”.
Autor: Liliana
În urma articolului meu “Sunt nepoata unui deţinut politic” publicat pe acest Blog, Adrian mi-a propus să continui pe această temă.
M-am gândit mult şi în cele din urmă mi-am spus că, având în vedere ce au trăit bunicii noştri şi indirect părinţii noştri, noi avem obligaţia să scoatem la lumină crâmpeiele de istorie, trăite de familiile noastre. Scopul este ca generaţiile tinere să cunoască adevărul despre această istorie recentă, pentru ca astfel de momente să nu se mai repete.
Pentru ce au fost arestaţi aceşti oameni?
Martie 1997. Curtea Supremă de Justiţie admite recursul în anulare al Procurorului General împotriva unor sentinţe date în martie şi aprilie 1960. Era vorba de o reparaţie morală adusă, după 37 de ani, celor 11 inculpaţi în dosarul intelectualilor, cei catalogaţi de puterea comunistă a vremii ca fiind “lotul Noica-Pillat“. Printre cei 11 intelectuali, şi duşmani ai proletariatului comunist, condamnaţi la ani grei de închisoare, se numărau: Constantin Noica, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu, Păstorel Teodoreanu (fratele lui Ionel Teodorenu). Unul din capetele de acuzare în acel celebru proces era manuscrisul lui Dinu Pillat, reprezentând romanul “Aşteptând ceasul de apoi”.
