Ca orice copil am bătut mingea de când mă știu. În primii ani de școală au început rivalitățile. Era clasicul bucureștean Steaua contra Dinamo. Armata contra Miliție. Totul se rezuma pe plan local. Și a venit spectaculoasa vară 1978. O vară ce a început în același timp cu Campionatul Mondial de Fotbal din Argentina. Era pentru prima oară când simțeam vibrația planetară a acestui fenomen. Eroii locali au fost înlocuiți pentru câteva săptămâni cu vedetele mondiale. Pe buzele noastre Dinu, Dudu Georgescu, Iordache, Marcel Răducanu, Sameș, Vigu fuseseră înlocuiți cu Rossi, Bettega, Platini, Rummenigge, Boniek, Rensenbrink, Zico, Passarella, Ardiles si marele erou al verii, uluitorul Kempes. Tribunele argentiniene dădeau impresia că se prăbușesc. 70.000 de suporteri făceau ca structura de beton a stadionului Estadio Monumental din Buenos Aires să tremure. Era un vacarm de nedescris. Milioane de confeti acopereau tribunele și gazonul de joc. Comentatorii se sufocau silabisind “Ar! Gen! Ti! Na!”, exact ca în cartea lui Ioan Chirilă. Iar universul se dilata la pronunția lui “El Matador”, cel care avea să fie golgheterul dar și cel mai bun fotbalist al Cupei Mondiale, nimeni altul decât atacantul argentinian Mario Alberto Kempes.
Deşi sunt aproape trei ani de când stadionul “National Arena” a fost inaugurat, aseară am fost pentru prima oară să îl văd şi să mă bucur din tribunele sale de un meci de fotbal. E un stadion superb, iar la un meci al naţionalei atmosfera este incendiară. Aseară am anulat embargoul asupra arenei, în cinstea alegerii unui nou preşedinte la Federaţia Română de Fotbal. Sunt convins că nu va trece mult până vom scăpa şi de Piţurcă, de data asta definitiv, va intra în istorie fără drept de come-back. Ajunge, e prea urât fotbalul “dirijat” de el!
Datorită lor am trăit stări de o exuberanţă colectivă nemaintâlnită. Doar decembrie 1989 a fost peste momentele de care vreau să amintesc. Am ieşit în stradă, am scandat, am ţipat, am mărşăluit prin cartier, am chiulit de la muncă, am bătut în tomberoane, am suflat în trompete, picioarele îmi tresăreau pe sub masă în timp ce ochii erau lipiţi de ecranul televizorului şi baleiau între el şi tavan, invocând ajutorul divin. Toate acestea le-am trăit frenetic datorită unei generaţii de excepţie a fotbalului românesc, o generaţie crescută şi educată (paradoxal sau nu!) în ultimul deceniu al epocii ceauşiste. Generaţia de Aur, generaţia ce a fost la cinci minute distanţă de o semifinală uluitoare, cu Brazilia, de campionat mondial… în afara terenului de fotbal este o mare deziluzie! O repet, Generaţia de Aur, generaţia lui Hagi, Popescu, Petrescu, Dumitrescu, Răducioiu, Lupescu, Stelea şi ceilalţi… această generaţie este o mare deziluzie!!!
O am în suflet şi acum, o privesc şi încă o ating cu aceeaşi delicateţe, cu aceeaşi bucurie, cu aceeaşi hotărâre de reuşită, cu aceeaşi dorinţă de a da un impuls ce generează acolade şi zboruri interzise.
Sâmbăta trecută am participat la un eveniment de suflet, al sufletului meu. Un eveniment despre care am aflat că există de vreo două luni, şi îl aşteptam cu maximă ardoare. Are legătură cu blogăreala, dar nu are legătură cu rima, versurile, poezia şi modul cum aştern în articole. Un fenomen care atinge întreaga planetă, care mişcă continentele, care, în timp de pace, a generat război între două state vecine din America Latină, care a adus porumbei cu ramura de măslin în cioc deasupra a două civilizaţii aflate într-un conflict surd şi nestins. La acest eveniment mi-am regăsit iubirea peticită, o iubire nicicând pierdută, nicicând trădată, nicicând uitată… nicicând…
În viaţa fiecărui om există câte o iubire peticită. Indiferent de gen, nu mai avem voie să pronunţăm cuvântul sex ca să nu discriminăm, fiecare descoperă această iubire peticită încă din fragedă pruncie. Te prinde de mic şi te ţine toată viaţa. Este adevărat că această iubire e mai prezentă în inimile bărbaţilor şi mai puţin în cele ale femeilor. Şi asta nu pentru că ele îşi doresc o iubire plină şi imaculată, sau că ei sunt mai imaturi şi au cugetul plin de iubiri peticite. Ci pentru că rădăcinile acestei iubiri sunt născute adânc în trecut, de pe vremea când ele, femeile, erau protejate şi ascunse de capriciile lumii.
