Război civil… în sufletul meu!

Mă plimb abătut şi îngândurat pe alei iernatice, pe alei din sufletul meu. În alunecarea mea absentă ating cu umărul câte o amintire recentă şi de pe frunzele ei se scutură dureros clipe sufocate de atâta alb, un alb lipsit de substanţă, un alb nemilos. Sunt ţurţuri peste tot şi mă lovesc de ei cu fiecare mişcare, cu fiecare pas ce calcă pe urmele celor de odinioară. O zgârietură îmi brăzdează obrazul înfrigurat şi nu ştiu dacă m-am izbit de un ţurţur, sau dacă e degetul meu arătător. Sub tălpi îmi scârţâie gândurile părăsite şi mici explozii de revoltă mi se agaţă de picioare şi cer îndurare. Îmi simt trupul vibrând de revolte. Mă simt ca un câmp de luptă brăzdat de tranşee, un câmp sfârtecat de lupte fratricide. Sunt prizonier într-un conflict nechemat, nedorit şi orele izbucnirii conflagraţiei se apropie implacabile, o simt în zvâcnirile de sub propria-mi piele, o simt în incendiul din spatele retinei.

Paşi urmaţi de alţi paşi, cu gânduri strivite, cu emoţii surghiunite, se duc pe alei, pe aceleaşi alei îngheţate ale sufletului meu. Îmi apare din nou în faţă, a câta oară o văd, a câta oară paşi încăpăţânaţi mă duc în apropierea ei. E tot acolo, singură, la marginea unei alei, pe un colţ de suflet agonizant. Mă opresc şi o privesc. Privirea îmi este înghiţită şi proiectată undeva în spate, în spatele amintirilor. Mă aşez pe ea, pe băncuţă, o băncuţă stingheră şi indiferentă la gerul din jur. Simt o arsură în spate, pe omoplatul stâng, de parcă cuvinte înroşite vor să mă străpungă. Mă întorc şi văd pe spătarul băncuţei cuvinte scrijelite cine ştie de când. “…lui Werther”, citesc nedumerit şi apoi un zâmbet ironic îmi infloreşte pe buze lăsând să se topească un bob din şoaptele îngheţate. Fiecare băncuţă are povestea ei, are cuvintele ei înroşite ce ard până în sufletele rătăcite. În stânga mea, pe băncuţă, un semn de carte uitat, luceşte ca un colţ de Eden, un Eden citit şi trăit. Îl iau, îl împăturesc şi încerc să îl aşez undeva, la piept. Unde să îl pun ca să nu îl pierd? Să îmi astup gaura ivită?

La câţiva paşi de băncuţă e o mică piaţetă, acolo se năşteau clipele furate. de acolo îşi luau zborul şoapte fierbinţi şi îşi duceau dorul până la contopire. Acum sunt doar scârţâit de gânduri şi urmele îngheţate ale paşilor mei. Un gând scăpat de sub talpă se ridică sfidător şi mă sfredeleşte cu insistenţa lui. Mă trage de o şuviţă rebelă, o şuviţă ce nu a uitat amprenta dezmierdării. “Priveşte!”, şi îmi arată spre piaţetă unde siluete nedefinite se strâng în număr din ce în ce mai mare. Recunosc cu greu bucăţi din mine. Fiecare siluetă ce se mişcă pe aleile sufletului meu, fiecare umbră adunată în piaţetă este ruptă din mine, este bucăţică din mine. Sunt sentimente, sunt gânduri, sunt speranţe, sunt bătăi de inimă. Sunt emoţii, cuvinte, sunt şoapte. Sunt clipe, clipe furate ce s-au ofilit sub albul sufocant. Mă privesc cu toţii, mă privesc cu insistenţă şi mă cheamă în mijlocul lor. Dau a lehamite din mână. Să mă lase în pace! Să se descurce singuri. Nu vreau! Nu vreau să mai fiu!… Unde am mai auzit asta? Unde?

Umbrele din mine s-au scurs în gloate, au umplut piaţeta şi le văd din ce în ce mai agitate. S-au împărţit deja în două tabere. Stau faţă în faţă. Nu aud ce îşi spun, nici nu mă interesează ce îşi spun, nu vreau decât să mă lase în pace, să stau aici pe băncuţă, un timp, cu bucăţica de Eden în piept, în pieptul găurit. Îmi ating într-un gest reflex şuviţa cea răsfăţată altă dată, e ca un gest de copil ce îşi caută liniştea. Degetele se plimbă pe lemnul rece căutând atingeri tremurate, căutând amprente neucise de timp. E doar lemnul rece şi atât. Mă întind pe băncuţă, simt oboseala ce mă cuprinde şi vreau să adorm, un pic, o secundă, atât cât să mai fur un vis. Închid ochii şi gândurile evadate de sub greutatea trupului meu mă învăluie într-o toropeală halucinantă. Nu ştiu dacă adorm, nu ştiu dacă visez, dar sunt acolo pe băncuţă, întins ca într-o îmbrăţişare, un ţurţure imens, un ţurţure uman.

Mă trezesc murmure din ce în ce mai apropiate. Deschid ochii şi gloata este strânsă în jurul meu, în jurul băncuţei. Văd sentimentele huiduindu-mă, văd speranţele căscând nişte guri mari şi încercând să mă înghită, bătăile de inimă răpăind ritmuri necunoscute pe lemnul rece al băncuţei. Văd cuvintele încercând să mă apuce, să mă smulgă de pe băncuţă şi să mă tragă într-un haos fără scăpare. Văd în jurul meu bucăţi din mine declarându-mi război. În mine, în sufletul meu se naşte un război civil…

 

Foto

 

Poveşti pentru suflete căzute în agonie:

 

• Ucigaşul de suflete

• Speranţe deşarte

• Oraşul fantomă

• Prizonieri de lux