Povestiri din Desinence – Căderea

Se stinge. Se stinge în tăcere. Își duce umbrele gândurilor tot mai lungi, tot mai subțiri, tot mai diluate, tot mai departe. Tot mai departe de un colț de retină pe care se proiectau ferestre deschise, cu dantele fluturând peste cuvinte şoptite, cu bătăi tandre în uși zăvorâte ce dărâmau cărămidă cu cărămidă din zidul resemnării. Se stinge brăzdând aerul gesturilor pierdute, dezlipindu-se de şuviţe uscate, intersectând priviri întoarse spre interior, alunecând pe buze triste şi scurgându-se, scurgându-se în adâncuri.

Se scurge pâlpâind în adâncuri din mine, în mijloc de tenebre născute pe dorințe, și mă bântuie, îmi bântuie sufletul lăsându-l să fumege gesturi, gesturi desenate târziu. Bucăți de scene arse, cu marginile îmbibate de note agățate și fredonând un fals trecut, bucăți de amintiri încă mirosind a pași de dans sar speriate din vatra fumegândă și mi se lipesc cicatrice. O ploaie de scântei îmi luminează durerea, lipind cicatrice lângă cicatrice, construind un zid de amintiri ce mă ține departe de lume, ce mă ține captiv în adâncul din mine!

Se stinge. E tăcere. E cădere… sunt cuvinte pedepsite și răstignite pe propriile slăbiciuni!

Poveşti pentru sufletul meu:

• Tango to Desinence

• “Blestemul pământului”

• Amurgul norilor

• Adagio cu frunze coapte

• Dimineți ecliptice