Golful Sufletului

Nisipul fierbinte îmi încingea tălpile şi îmi alerga energiile nerăbdătoare prin tot corpul. Păşeam întâi ca o felină, plutind netulburat peste plaja ademenitoare, pentru ca apoi să îmi scufund glezna în nisip, lăsându-l să mă dezmiardă. Mergeam cu ochii închişi respirând cu atâta nesaţ aerul încărcat de dor. Pieptul umflat de atâta emoţie, ducea până în adâncuri gustul de infinit ce mi se lipise pe buze.

Stropi de mare licăreau în şuviţele mele jucăuşe, şuviţe ce dansau înlănţuite cu briza, acolo, între lumi, pe falia unde scoici îmi desenau chipul tău în talpă, în locul în care marea îşi găseşte un grăunte de iubire şi unde îşi trimite valurile să îi citească jurămintele pierdute. Printre degetele răsfirate mi se scurgeau cuvintele nerostite ce evadaseră din captivitatea buzelor, atunci când în suflet îmi simţeam ecourile gesturilor lente, gesturi îmbăiate în lacrimile norilor şi aşezate tandru pe alunecări de cer.

Ţipetele gândurilor flămânde plecate în căutarea privirilor tale se aşezau provocatoare pe umbra unui vis, vis ce părea epava unui vapor eşuat. Închideam ochii şi îmi auzeam bătăile inimii furişându-se printre gânduri, amestecându-se într-o chemare şoptită, o chemare ce ardea mocnit ca un cărbune nestins. Mă agăţam ca un copil de un fir de păr, un fir de păr adormit pe umărul meu, în jurul căruia brodam cuvinte noi şi apoi îmi pansam durerea chipului tău din talpă.

Sunt un om, doar un om în căutarea paşilor mei, a paşilor tăi, a paşilor amândurora, a amprentelor paşilor noştri  ce fumegă pe nisipul din Golful Sufletului.

 

(Duzina de cuvinte: mare, vapor, iubire, par, netulburat, infinit, om, suflet, copil, adancuri, carbune, cer)

 



Foto

Poveste scrisă pentru duzina de cuvinte… alte duzine găsiţi şi în tabelul lui Eddie.

 

 

Poveşti pentru suflete căzute în agonie:

 

 

Adrian

View Comments

Recent Posts

Nunta de Aur în IOR

Luni. O nouă săptămână. În prima zi muncesc de acasă. Multă agitație, mult zgomot care…

6 ore ago

Regretele patiserului Marcel

Partea I: "Apocalipsa după Georgel", despre gândurile lui Georgel aici. "Werner? Unde ești Werner?" Se…

2 săptămâni ago

Anacronism

Cuvintele. Încerc să îmi aduc aminte cuvintele... În primul rând cuvintele. Sunt șoapte. Timide. Între…

2 luni ago

Apocalipsa după Georgel sau Absențele tânărului Werner

Partea I: Georgel. Tresare. E a nu știu câta oară când tresare speriat. Țipătul ăsta…

2 luni ago

Tremolo

Tremolo. Un tremolo fuori tempo. Peste tot. În jur. Oriunde respirația încearcă să îmblânzească șoaptele.…

3 luni ago

Poveste fără rimă

Gândurile mi se învălmășesc spre tâmpla stângă. Fruntea se înclină ușor spre inerția brațului ce…

3 luni ago