Căutătorul de emoții

Tună. Peretele are un ușor tremurat apoi se liniștește. Tună. Încă o dată. Și încă o dată. O salbă de tunete ce face ca aerul să încremenească. Vuietul izbește ici-colo sculptând grămăjoare de răni pe verticală. Apoi, cu note molcome, de parcă s-ar stinge într-o plutire de vinovăție, alunecă printre răni spintecând până la rădăcină. Și se întoarce într-o haotică și violentă traiectorie scrijelind semne ce curg în simboluri pierdute. Ploaia se năpustește în hohote măturând toate urmele, ca un căutător de emoții ce vrea să își ascundă neputința. Și sapă în răni gând după gând, adâncind amprentele amintirilor cu fiecare lacrimă recompusă pe colțul buzelor.

Frigul uitării mă ține captiv în perete. Am pieptul lipit de zid, cu inima strivită de atingeri reci. Umerii fug în direcții opuse abandonându-mă în aburii dimineților. Brațele se întind hipnotice, cu degetele răsfirate a cupă ce vor să înfulece cu nesaț tot aerul din lume. Se întind respirație cu respirație până când aripi frânte se pregătesc de cădere. Călcâiele tremură în golul dintre cuvinte, lipind încă o dată genunchii de zidul tăcerii. Bărbia scrijelește spre cer, forțând privirea să implore un gest. Ochii se măresc, se măresc a genune și înghit în ei toată frământarea trupului. E liniște! Dintr-odată e atâta liniște!

 

Trupul încremenit miroase a dor. Miroase a dor și-a cădere. Desprinderea se produce cuprinsă în tăceri, voluptoase tăceri. Capul alunecă spre spate sub greutatea privirii răstignite pe cer. Închid ochii și mă răsucesc. Cu brațele, cu umerii, cu gândurile toate. Cuvintele se zbat trădate în taina căderii, rând după rând, frază cu frază, până la marginea durerii. Doar tălpile sondează aerul în căutare de înțelesuri.

 

Degetele mi se înmoaie în rana stângă. Falangele cabrate se agață căutând sprijin în cuvintele știute. În fiecare rană sunt ținute captive cuvinte uscate. Picioarele împing în sus apoi trupul se strânge frază parcă încercând să sară la un rând nou. Mâna dreaptă își scutură falangele obosite de căutări, apoi se aruncă în mijlocul rândului. Se agață în fisură și se cuibărește acolo în căutarea verbului pierdut. Îmi mut trupul dintr-o rană într-alta alintând peretele și pansându-i rănile cu propriile mele falange sângerânde.

 

Spaima uitării îmi mută falangele din crăpătură în crăpătură. Degetele resuscitează cuvintele uscate și le așază emoții în colțul buzelor. Suspendat printre amintiri privesc în adâncul din mine. Sufletul îmi este fisurat și căptușit cu răni. Întind falangele după fiecare ploaie și îmi murmur cuvinte resuscitate. Cuvinte ce vor să renască căutătorul de emoții.

 

Trupul încremenit miroase a dor. Miroase a dor și a cădere.

 

Sursa Foto Pixabay.

 

 

Poveşti pentru sufletul meu:

 

• Pașii secundelor

• Jongleur de cuvinte

• Umbre

• Nemângâiatele cuvinte

• Götterdämmerung

• Gară pentru mine

• Sensul cuvintelor

• Funambulul

• Povestiri din Desinence – Căderea

• Tango to Desinence