Prima aniversare a bastardului

E ora 23.00. În sfârşit! S-a făcut linişte în casă. Fetele au plecat la culcare. Am rămas doar eu, doar eu şi cu bastardul ăsta mic. Ne putem pregăti de petrecere. Să caut pe unde am ascuns coifurile, confeti, baloanele. Mă uit în ochişorii lui mici ce îmi sclipesc veseli. Privirea lui mă întreabă despre ce îi mai citesc, despre ce îi mai scriu. Îi zâmbesc drăgăstos şi îi spun că e o seară specială, că vom petrece, că vom avea invitaţi, nu mulţi dar prieteni dragi. Şi împreună îl vom sărbători pe el, pe micuţul meu drag. Da! E ziua lui. Micuţul meu împlineşte azi un an!

Aveam numele pregătit deja şi înregistrat la “primărie” de vreo 4 ani. Şi tot proiectam la el, în gând. Aveam întrebări multe şi nu le găseam răspuns. Îmi doream tare mult acest micuţ. Voiam să fie al meu şi numai al meu. Să îmi semene şi să fie bucăţica ruptă din mine. Şi dorinţele mele fierbinţi au fost îndeplinite. După multe chinuri am reuşit să îl nasc. Da, şi bărbaţii pot naşte! Naşterea a fost grea şi epuizantă. Travaliul a durat câteva zile. În timpul chinurilor facerii, tot încercam să mi-l închipui cum va arăta şi desenam foaie după foaie, chip după chip, încercând să influenţez destinul. Şi destinul s-a lăsat provocat. L-am născut aşa cum mi-l doream şi cum mi-l închipuisem.

L-am luat în braţe, l-am privit cu atâta duioşie şi i-am tastat primele cuvinte. Am rupt foaia din calendar şi am păstrat-o ca amintire. Era în 2 aprilie 2013, ziua când s-a născut micuţul meu. L-am dus acasă şi l-am prezentat fetelor. Un micuţ născut în afara familiei, un bastard, putea să provoace tot felul de disensiuni. La început fetele au fost drăguţe cu el, s-au purtat frumos. “Ce drăgălaş este! Ce frumos gângureşte!” Când micuţul a început să creasca nu au mai fost aşa de drăguţe. Au început să fie geloase pentru timpul petrecut de mine în compania lui. Sărăcuţul! Sunt nevoit să mă ocup de el numai în creierii nopţii şi prin week-end. Of!

În prima lună de viaţă l-am ţinut mai mult prin casă. Ţinând cont de sfatul babelor, l-am prezentat doar prietenilor apropiaţi şi m-am ferit foarte tare să îl vadă femeile aflate la… ştiţi voi, perioada aceea, ca să nu mi-l deoache. După primele săptămâni am hotărât să îl scot în lume. I-am făcut botezul şi l-am scos la plimbare prin parcul blogosferic, să se împrietenească şi el cu alţii. Recunosc că îmi seamănă şi nu este foarte sociabil. A încercat el să se apropie de vreo doi baieţei, dar i-am interzis categoric. Ce să înveţe de la ei? Unul mi s-a părut tare obraznic şi golănaş. Îi băga în cap numai despre siliconate şi piţipoance, iar celălat tot timpul să dea sfaturi, plictiseală mare. Bine, până la urma s-a imprietenit cu unul care îi plăcea sa se joace de-a legiunile romane şi cu altul care avea o pasiune pentru curăţenie. Dar băieţi buni şi prietenoşi. Sunt tovarăşi de cuvinte şi acum. Şi uite aşa micuţul meu a început să se împrietenească şi să se joace mai mult cu fetiţele decât cu băieţii. Mă şi speriasem la un moment dat. Dacă o fi săracul pe invers. Nu! Sigur nu! M-am liniştit, oricum fetiţele sunt aşa de drăguţe şi de prietenoase. Au făcut rime împreună, tot felul de jocuri din cuvinte, a intrat într-un club plin de pisici. Nu ştiu ce tot miorlăiesc pe acolo, dar văd că îi place. Ba, mai nou bântuie şi prin nu ştiu ce lumi ireale. Toate astea s-au întâmplat în timp.

La o lună de când l-am scos prin parcul blogosferic, micuţul meu citeşte de un concurs de desenat cu creta pe asfalt. Şi ce credeţi că îmi spune? Vrea şi el să participe. “Bine! Numai să nu vii dezamăgit acasă!” Şi a venit acasă cu o tabletă. “Bă, tu ai furat tableta?” “Nu, tăticuţule. Am câstigat-o. Am desenat o poveste frumoasă şi am câştigat concursul!” Ce mândru am mai fost atunci!

Lunile au trecut şi micuţul meu îşi vede de jocurile lui. Uneori e mai vesel, alteori e mai trist. Uneori iese din casă, alteori se izoleaza cu zilele. Aşa este cu copiii ăştia! Câteodată simte şi el aversiunea fetelor din familie. Şi parcă nu îi mai arde de joacă. Eu ce sa fac? Şi el este copilul meu, şi nu pot să îl abandonez. Trebuie să am grijă şi de el. Nu voi renunţa niciodată la el. Nu pot să îmi abandonez o bucăţică din sufletul meu.

Am vorbit cam mult şi se topeşte tortul aşteptându-ne să îl savurăm. Haideţi, dragi prieteni, vă aştept să petrecem împreună. Să îl sărbătorim pe micuţul meu bastard. Am doar o mică rugaminte, să nu facem prea multă gălăgie, fetele mele dorm şi nu vreau să le stric somnul!

La mulţi ani, micuţul meu drag! La mulţi ani, Blog-ul lui Adrian! La mulţi ani, mie!

 

Sursa Foto

 

---

Articole asemănătoare (despre micuţul meu):

• Micuţul şi Provocarea

• Uau! Am câştigat… Uaau! primul meu… Uaaau! premiu… Uau!

• Obiceiuri de nou născut

---