Ananalyticsul

De multe ori trăiesc acest sentiment. De multe ori îmi este teamă că nu îl mai găsesc când mă întorc acasă. Deși îl port în fiecare clipă și îl simt permanent în peregrinările zilnice, gândurile mele îi palpează așteptarea la fiecare revenire în mine. Pătrund în casă și arunc priviri speriate. E tot acolo, în același colț al unei camere închipuite. S-a așezat în acel loc parcă de când lumea. Și-a ales un colț al lui, la câteva gesturi de cer, de cerul ce răzbate prin fereastra gândurilor. Tăcut, discret, își păstrează umbra pe fotoliul din colț, ascunzându-și chipul în spatele cuvintelor. Respir ușurat când îl regăsesc în același colț al înțelesurilor. Chiar dacă uneori îmi ține cuvintele captive și nu le lasă să tâșnească înfometate, să se amestece în dansul gesturilor lente.

Îmi port pașii vinovați, cu repirația sugrumată și cu gesturi timide, către locul unde îl părăsesc de fiecare dată când realitatea mă smulge brutal și mă aruncă într-un cotidian plin de zgomot. Secundele se contopesc și mi se scurg sub tălpi, lipindu-mi mișcările și dilatându-mi spațiul dintre mine și el. Îmi las privirile în jos, pe cleiul ce vrea să îmi înghită energiile, și mă apropii, mă apropii de cuvinte ce zac uitate, adormite și împrăștiate un jurul așteptării. Nu știu dacă să le calc temător, să le las să mi se prindă de tălpi și apoi să mi le agăț cu buricul degetelor, să le dezmierd trezirea în căușul palmelor, pentru ca prelinse pe gânduri să le așez uimite pe zâmbetul regăsirii, al întoarcerii în suflet, sau brutal, strivindu-le, să le aud cerând îndurare pentru propriile mele momente de abandon.

M-am așezat pe fotoliu. În colțul unde ne întâlnim, unde ne simțim cel mai bine, unde ne contopim gândurile, unde emoția este stăpână, unde cuvintele ne renasc. Nu mai sunt ale mele, sau ale lui. De sub tălpi se ridică un nor de cuvinte ce mă înghite, mă așază în rânduri goale și mă scrie, mă scrie până când sufletul mi se transformă într-o poveste, apoi mi se deschide și lasă frazele să zboare scuturând la fiecare orizont din verbe, verbe ce se sparg în picături de rouă.

Tăcere. Teamă. Așteptând fraze neterminate să se întoarcă acasă, să-și regăsească verbele și să învețe din nou să zboare. Să zboare din mine, din Blog-ul lui Adrian!

 

---

 

“Muncești? Ai un job sau trăiești din blog?”, mă întreabă Lavinia. Au trecut patru ani de când l-am născut. Cu puțin timp în urmă l-am sărbătorit, pe 2 aprilie. M-am gândit câteva luni la el până să am curajul să îl nasc. Am vrut să o încurajez pe K. să scrie, să fie un loc unde să își așeze gândurile. Nu a ieșit, nu ținusem cont de personalitatea ei. Astfel că a trebuit să continui singur. Fericită inspirație! Un rezervor imens de energie pentru sufletul meu.

“Nu vrei să îl duci la nivelul următor?”, continuă Lavinia. La nici două luni, la debutul în concursuri blogosferice, câștiga primul lui premiu. Apoi, în toamnă, a “alergat” frumos 19 ture în Superblog, confiscând pentru câteva etape locul I, până când cerințele sponsorilor nu au mai rezonat cu propriile emoții. S-a oprit după etapa 19, spunându-și că nu e ceea ce își dorește. Au trecut ani și a crescut frumos. Acum a ajuns la vârsta de… Oare la bloguri o fi ca la pisici? 7 ori 4 ani? Vârsta blogosferică o fi de 28 de ani? Un blog ce își consumă “tinerețea”, făcând pași către o maturitate, o maturitate cu puternice amprente personale.

Cu două luni în urmă am descoperit Digital Parents Talks, un proiect marca ParentingPR. “Misiunea Agenţiei Parenting PR este să ofere clienţilor săi campanii inovative, out of the box, care să rezoneze cu nevoile şi dorinţele părinţilor, ale mamelor, taţilor, copiilor şi adolescenţiilor, familiilor în general“. În fiecare lună, Digital Parents Talks organizează workshop-uri pentru bloggerii părinți. O adevărată școală de blogging, “un incubator de idei”, Digital Parents Talks  a adus în dezbatere teme diferite și actuale: “Cum îți gestionezi blogul? Pași spre monetizare”, “Storytelling și Creative Writing”, “Hateri și crize de imagine”, “Instrumente de marketing în blogging”. Săptămâna trecută am participat pentru prima oară la acest proiect, un workshop dedicat Google Analytics.

Știm cu toții cât de utilă și importantă este această “armă” a marketing-ului online. Alegem să o folosim sau nu! Tot acum patru ani, imediat după naștere, în timp ce blog-ul îmi gângurea primele metafore, mi-am creat un cont Google și l-am marcat cu Tracking ID-ul. Apoi, l-am scos mândru prin parcurile blogosferei și l-am arătat cât mai multor “părinți”. Împreună învățam cuvinte noi: sesiuni, utilizatori noi sau “prieteni”, afișări pe pagină, rata de respingere; de ce ar vrea cineva să mi-l respingă?; cuvinte cheie, adevărate zâmbete care îl fac să reacționeze. După primele luni de căutare a afectivității, ne-am relaxat amândoi și ne-am dus existența frecventând doar 2-3 parcuri și jucându-ne cu un grup restrans de prieteni. Nu așa procedează niște părinți atenți? Acum micuțul a crescut, devenind un adult, și cu toate acestea încearcă tot timpul să își păstreze emoția, prospețimea și bucuria adolescenței. Așa este el! Chiar dacă pentru unii ar părea demodat și mai puțin dus pe la școală.

Săptămâna trecută, la a șasea ediție a Digital Parents Talks, Ana și Lavinia l-au invitat pe Bogdan Zaharia de la OK Institute să ne prezinte câte ceva din tainele Google Analytics. A fost un moment bun să-mi reamintesc de primele luni ale blog-ului și de încercările de familiarizare cu acest instrument. Să îmi răspund din nou la întrebarea, nu dacă este util acest instrument pentru că răspunsul este unul singur, ci dacă îmi folosește mie în dezvoltarea blog-ului. Poate că ar trebui să fiu mai puțin egoist și să îl las să meargă mai des la școală. Nu aș vrea ca ceilalți să ajungă să îl catalogheze drept un “ananalytics“, fie el chiar funcțional!

Despre Ana și Lavinia, despre proiectul lor, despre ideile din spatele Digital Parents Talks, despre Google Analytics, sunt convins că ceilalți părinți, reali și virtuali, au scris mai multe decât mine. Trebuie doar să vă alăturați “incubatorului” și să vă împărtășiți ideile cu ei, cu noi. Știu doar că blog-ul meu poate și vrea să se implice în proiecte, și cel mai important, să ajute!

P.S. Fiind la prima mea participare, am fost mai reținut și am refuzat sendvișurile gazdelor noastre Pure&Bio, în schimb la plecare am savurat o înghețată delicioasă. Cât despre dulciurelele celor de la Disney Junior, puse la dispoziție cu ocazia lansării unui nou serial – Mickey și Piloții de curse, doar am gustat un picuț. Data viitoare promit să pun 5kg pe mine. Glumesc! Sunt în urmă cu pregătirea și la toamnă am de dus un Maraton în Piatra Craiului!

Încântat de cunoștință!

Sursa Foto

 

---

Articole asemănătoare (despre micuţul meu):

• A patra cursă

• Cele trei cuvinte

• Doi ani de Libertate

• Prima aniversare a bastardului

• Micuţul şi Provocarea

• Uau! Am câştigat… Uaau! primul meu… Uaaau! premiu… Uau!

• Obiceiuri de nou născut

---