Categories: CiornăK & MKarla

Karla’s Dreams

“Când pleacă Karla?”… este întrebarea cea mai des auzită în ultimele luni. Este întrebarea care m-a bântuit și care mi-a rupt sufletul în două. O parte mustind de bucurie și de mândrie, cealaltă adunând tristeți cu fiecare semn de întrebare. De șapte zile această întrebare și-a devorat răspunsul, apoi s-a dizolvat în îmbrățișările noastre de rămas bun. M-a lăsat buimac în acea seară, cu gust de abandon pe buze, cu privirile căutând speriate spre o lume pustiită. Mi-am dus zvârcolirile peste noapte, luptându-mă cu tristețile din mine și așteptând lumina dimineții, să-mi pătrundă în suflet și să-mi readucă culoarea zilei de mâine. M-am trezit pe la 5.30 dimineața și instinctiv am luat telefonul. De câteva minute un sms mă aștepta. Era un mesaj de la ea. Un mesaj simplu și banal, un mesaj ce mi-a readus soarele în geam.

Azi se încheie un an care ți-a fost teribil de greu. Un an în care, dincolo de familie, ți-ai colorat universul cu aceleași cuvinte magice, cuvinte culese din cărțile atât de dragi ție, sursa ta de energie. Un an în care ți-ai desenat aripi propriilor vise și te-ai cuibărit în ele ca un temerar învățând zborul.

Tot azi intri într-o nouă etapă a vieții tale, o etapă în care ți-ai pilotat propriile vise peste Atlantic, până în Olympia WA, la o pală de gânduri de Pacific, la un val de ambiții de Seattle, la un gest de curaj de Mount Rainier, pregătindu-ți conștient, cu fiecare pas, cu fiecare respirație, cu fiecare bătaie a inimii, ziua de mâine și “călătoria” prin această lume atât de frumoasă!

E 22 august, în București e ora 6 pm, în Olympia este 8 am aceeași zi și sunt 16 grade Celsius. E ora la care te trezești, e ora la care începi să pregătești hrana viselor tale.

La mulți ani, fată dragă! La mulți ani, Karla! Să ai un an fabulos și să te bucuri de toată această experiență!

Articole despre K.:

 

 


Adrian

View Comments

Recent Posts

Still got the run f(or)rom you

Erau serile mele. Doar ale mele. Erau seri de vară când amurgul mă îmbia să…

4 săptămâni ago

Noaptea alergătorului

Degetele alunecă peste bucata de hârtie într-un gest voluntar. Ca niște tentacule se deschid și…

4 săptămâni ago

Portret al lipitorului de afișe la a doua tinerețe

Privesc fascinat la mișcările lor. Stau de ceva timp pe o bancă observându-le agitația. Parcă…

o lună ago

Fantoma

Uneori e întuneric. Doar întuneric. Fără străfulgerări de regrete proiectate la o simplă atingere de…

2 luni ago

21k – În căutarea secundelor

Nu am mai alergat într-o cursă oficială din luna octombrie 2023. Îmi este drag Parcul…

5 luni ago

Generația de aur

Ca orice copil am bătut mingea de când mă știu. În primii ani de școală…

6 luni ago