Dimineți ecliptice

Gândurile mi se întind tăcute ca nişte braţe răbdătoare ce caută să cuprindă secunde risipite, să smulgă din amprentele lor cuvintele captive, să le elibereze şi să le aducă înapoi în spaţiul gesturilor lente. Le apucă cu atingeri firave și tremurânde, ce au supravieţuit propriilor furtuni, le înmoaie în valuri aşezate pe glezne rătăcite, pe urme lăsate de scoici în tânguiri de ecouri. Le scutură de chemări și le zvântă silabă cu silabă până mi se nasc fraze nerostite pe propriile buze.

E o dimineață de toamnă împlinită, cu raze de soare șoptind stropi de rouă pe umăr de petală, cu ochi de fereastră învățând să reflecte cuvinte după cuvinte într-un înțeles lăsat scris de stele pe un cer pe care îl pregătea pentru dansul zilei. Se scurg stropii de rouă lăsând urme pentru cuvinte, pentru întoarcerea cuvintelor în ochiul de suflet. Trec cuvintele, se scriu cuvintele, se adună pe buze în fraze, în fraze ce se vor rostite:

“Ai mai spus asta!”… se aşează cuvintele şoptite printre razele de soare. Se repetă dimineţi… se repetă cuvinte… se repetă priviri… se repetă gesturi… se repetă… nu, dincolo de secunde sunt eu, doar eu…

Foto

Poveşti pentru sufletul meu:

• Spaţiul

• Tăcerea Lunii

• Secunda din mine

• De(ce)(mbrie)ja vu!

• Rămășițe de gesturi