“Dăm diferenţa dublu!”

La 19.30 aveam “întâlnire” cu fiică-mea. Kărluţa era într-o vizită de lucru prin zona Lujerului. Mi-am terminat ziua de muncă pe la 18.15, mi-am strâns uneltele, le-am băgat în rucsac şi am plecat relaxat către locul unde îmi parcasem Sanderuţa. Era vineri şi intrasem deja în week-end. Mă gândeam cum să-mi petrec ora pe care o aveam până la întâlnire. Puteam să stau undeva pe o băncuţă şi să citesc, îl aveam la mine, ca de obicei, pe prietenul meu Kindle şi mă aştepta acţiunea unui roman istoric. Sau… să fac altceva. De data aceasta am hotărât să “hoinăresc” un pic prin Cora Lujerului.

Nu mai intrasem prin Cora Lujerului de vreo doi ani. Cred că era a treia oară când o făceam. M-a izbit aceeaşi senzaţie pe care am încercat-o şi ultima dată. Senzaţia de bazar. Totul atât de îngrămădit, o aglomeraţie ce parcă îmi amintea de Lipscaniul comunist, cel de pe vremea copilăriei mele. O încercare grotească, negativă, o încercare nefericită de a creşte profitul pe metru pătr… aglomerat. Sufocat de atâta înghesuială, mă învârteam pe “culoare” încercând să ajung într-o zonă cunoscută. Căutam zona de sport. Am găsit-o în final. Am aruncat câteva ocheade pe la biciclete şi am plecat mai departe. Mi-am bucurat ochii când am trecut pe lângă un balansoar. Aş risca cu unul pe balcon, chiar dacă nu ar mai fi loc şi pentru altceva.

Mi-am continuat drumul spre zona rezervată cărţilor. Am baleiat rafturile trecând prin toate categoriile. Sunt destule titluri pe care mi le-aş dori în bibliotecă. Păcat că nu avem destul timp pentru citit. Mereu îmi aduc aminte de vorbele dirigintei din liceu: “citiţi acum cât aveţi tot timpul din lume, după liceu va fi mult mai greu…” Timpul e atât de zgârcit cu noi. După liceu au fost ani mulţi în care timpul m-a ţinut prizonier dar s-au dus acele vremuri. Nu mai sunt robul lui. Acum sunt propriul meu făuritor de momente.

M-am oprit în zona din care istoria ne fascinează cu ale ei poveşti. Multe cărţi despre marii criminali ai secolului trecut: Hitler, Stalin şi mizeriile de personaje care i-au însoţit în acel “somn al raţiunii”. După “mărturisirile” lui Soljeniţîn nu mai pot să citesc aşa ceva. Îmi repugnă. Privirile mi-au căzut pe Henri Troyat. Mi-l doream de mult. Aveau la raft “Ecaterina cea Mare” şi “Ivan cel Groaznic”. Îl aleg pe Ivan. E parte integrantă a unuia dintre cele mai fascinante secole ale istoriei europene, secolul XVI. E secolul Tudorilor, al reformelor protestante, al stingerii ramurii cadet Valois şi începutul dinastiei Bourbonilor, al lui Soliman Magnificul, Carol Quintul şi Invicibila Armada a lui Filip al II-lea. Un secol care nu pleacă fără să facă un ocol pe câmpurile pline de eroi de la Călugăreni, Şelimbăr şi Mirăslău.

Citesc câteva rânduri din “cuvânt-înainte”, acestea sunt scrise de Zoe Petre. Apoi de undeva, din prima parte a cărţii. Frazele descriu un autocrat la început de domnie, aflat departe de renumele de “Cumplitul”, sau de “cel Groaznic” impus de epopeea cinematografică a lui Serghei Eisenstein. Nu vreau să plec cu mâna goală, aşa că m-am hotărât să cumpăr cartea. Mă uit pe copertă la preţ. Costă doar 14.99 lei. Mă îndrept spre case şi caut una cu o coadă mai mică. Mă aşez la rând şi îmi pun cartea pe bandă. Banda plină de alimente, numai la mine o carte, doar o carte. Ajung în faţă. Casiera se uită ciudat la mine. “A dumneavoastră este cartea?” “Da, a mea este.” îi răspund. Mă aşteptam să mă întrebe dacă doar atât am de luat. Nu a făcut-o.

Citeşte codul de bare, îi dau cardul cu un aer absent şi mă pregăteam să plec când ceva îmi atrage atenţia. Pe display-ul casei de marcat era afişat preţul 24.90 lei. Mă uit încă o dată pe copertă şi văd preţul de 14.99 lei. Deci reţinusem corect. Îi arăt casierei. “Ce facem?” “Mergeţi la Serviciul Clienţi şi rezolvaţi acolo cu ei” îmi răspunde. Mă îndrept către zona specificată. Eram curios ce vor spune. Mă aşteptam la explicaţii de genul “ştiţi, preţul corect este 24.90, s-a lipit o etichetă greşită etc.” Ajung acolo şi îi explic persoanei respective. Aceasta dă un telefon şi spune că are un preţ greşit, că trebuie să returneze nişte bani. “Ok, deci îşi asumă greşeala. E foarte bine, nu mă interesează mai mult. Vreau să îmi iau cartea şi diferenţa de bani, după care voi pleca.” Angajata mă pune să completez un formular. Nu mă deranjează, sunt un om relaxat intrat deja în week-end. Îmi dă şi o dispoziţie de plată sau ceva de genul ăsta, semnez şi acest act. Îmi întinde cartea, apoi banii. Sunt 20 lei. 2o lei? “Diferenţa este de 10 lei şi mi-aţi dat 20 lei!” îi spun angajatei. Nu vreau să o păcălesc. “Da, e corect, 20 lei trebuie să vă dau. Dăm diferenţa dublu!”

Situaţia mă amuză teribil. Bună treabă. Cora mi-a făcut “aproape” cadou o carte, mi-a vândut romanul lui Troyat cu un preţ “groaznic” de bun, o carte tipărită în 2013 la preţ de anticariat. Mă întreb dacă e modul lor elegant de a-şi rezolva erorile sau este o politică gen EMAG de a atrage atenţia!

P.S.: Alegem să ne petrecem timpul liber pe care îl avem în multe feluri. Dintre toate aceste sunt extrem de puţine “experienţele” care ne ajută să “supunem” timpul. Lectura este una dintre acestea. Vă invit la lectură!… şi uneori puteţi avea parte şi de “diferenţă dublă”.

 

Articole asemănătoare:

 

• Recviem pentru copacii mei

• Vandalizată de comunitari

• Legătura spirituală cu satul

• A fost sau nu a fost?