Căuşul

Mirosul a fost cel care parcă m-a izbit în toate moliciunile sufleteşti. Era atât de puternic încât mă ameţea. Îmi pătrundea în corp prin toţi porii. Respiram tremurat ca un proaspăt salvat de la înec, apoi adânc, şi mai adânc, din ce în ce mai adânc. Simţeam că plămânii mei au devenit nişte saci fără fund, parcă sugeau tot aerul din jur. Mirosul mă invada, mă cucerea, îmi învelea toate celulele. Se întindea, curgea, plutea, pătrundea prin toată fiinţa mea.

Întâi mi-a învăluit inima, dansa în jurul ei ca un halou. Era un ritm lent, ca un vals în surdină, un ritm ce construia punţi de atingere. Atingerile erau atât de fine încât inima începuse să bătă nebuneşte. Mi se zbătea înfiorată şi speriată de atâta emoţie. Simţeam împunsăturile din piept în ritmul paşilor valsaţi, mişcări ce picurau în mine doze din ce în ce mai mari de slăbiciune. Şi continuam să respir adânc simţind cum mirosul îmi copleşeşte total creierul. Aveam senzaţia că mă clatin de atâta emoţie înhalată.

Am început să mişc uşor din pleoape, încercam să îmi deschid ochii dar ameţeala era mai puternică. Am ridicat usor mâna dreaptă ducându-o către frunte dar s-a lovit de un obstacol nevăzut. Intrigat am repetat mişcarea şi cu mâna stângă. Acelaşi obstacol nevăzut. Cu ochii închişi pipăiam întunericul din jur, un întuneric sedus de mirosul ce mă invadase. Degetele mele căutau şi atingeau nedumerite. Se loveau, se opreau într-un perete moale şi catifelat. Mi-am lipit palma de acest perete din întuneric. Curioşi, ochii mei au învins ameţeala şi s-au deschis. Întuneric în jur, doar senzaţia de atingere cunoscută şi ceva, acolo, în perete care pulsa, zvâcnea, parcă era o chemare pe care o mai auzisem cândva.

Am încercat să mă mişc, dar eram prins între acei pereţi ce pulsau. Stăteam culcat şi ghemuit, cu genunchii la piept, doar palmele mele pulsau în ritmul chemării din pereţi. Captiv sau nu, nu ştiam de ce mă găseam în această stare, şi nu simţeam niciun fel de teamă. Doar slăbiciune, emoţie şi mirosul ce mă copleşea. Oare din ce o fi acest perete ce mă strânge în emoţie? Mi-am apropiat obrazul de acest obstacol. Simţeam o dogoare şi o dulceaţă cândva gustate. Dar când? Când am atins acest perete al cărui puls răspunde în mine? Mi-am lipit buzele de el şi ca într-o cădere provocată, m-am abandonat senzaţiei neidentificate. Am închis ochii şi am rămas în această stare de îmbrăţişare, cu palmele mângâind şi cu buzele lipite într-un gest de respiraţii căutate.

Mirosul continua să îmi valseze prin toate ungherele sufleteşti, iar eu mă legănam în ritmul catifelat al capsulei ce mă respira. Am gustat din atingerea peretului, am gustat din respiratia lui şi mici străfulgerări de senzaţii mi-au săgetat inima. Simţeam fiori plimbându-se prin părul meu, jucându-se cu şuviţe rebele, şuviţe transpirate în căutări de nori. Simţeam acelaşi fior dezmierdându-mi tandru fruntea luminată de priviri şăgalnice, fior ce apoi cobora pe umeri şi se transforma în valuri de emoţii. Cu ochii legaţi de senzaţiile provocate, sufletul meu părea că îşi caută jumătatea printr-un covor alb presărat cu petale roşii.

Am rămas aşa, pierdut în emoţii, veşnicii de atingeri, de legănări, cu sufletul plin de senzaţii ce le regăseam încetişor. Sedus, am adormit cu obrazul lipit de peretele necunoscut şi pe buzele visului meu începea să prindă contur un chip. O geană de lumină revărsată mă chema înapoi din vis. Lumina devenea din ce în ce mai puternică. Am deschis ochii. Prin fante născute în peretele meu un chip îmi zâmbea. Privirea ta îmi pătrundea în suflet, iar ochii tăi mă inundau cu iubire. Privesc în jur cu o uimire crescândă. Degetele tale îmi mângâie uimirea din ochi.

Trăisem o veşnicie de emoţii ghemuit în căuşul palmei tale.

Visului meu…

Foto

 

 

Articole asemănătoare:

 

• • • Soarele meu!

    • Cercul şi floarea