Caietul cu poezii 28 – Vis comun (Paradisul pierdut)

Poezia “Vis comun (Paradisul pierdut)”

 

Vis comun (Paradisul pierdut)

 

Când soarele şi luna răpesc veşniciei singura lor clipă de amor,
Când umbrele timide se-ntind peste cuvinte,
Când sentimentele se scurg duios ca lava,
Mă doare-n piept un gând, mă arde-un dor în minte!

 

Şi-atunci… mă hotărăsc să sparg tăcerea,
Dar nu cu vorbe inutile şi comune,
Am să-ţi vorbesc cu sufletul, cu ochii,
Şi-am să mă dărui pân’ la contopire!

 

Şi-am să-ţi compun un vers sau poate două,
E modul meu discret de-aţi dărui ceva,
Nu vreau în schimb nicio dovadă,
Că ai simţit cumva povara mea!

 

Şi oboseala mi se lasă grea în cuget,
Şi ochii mi se-nchid de-atâta implorare,
Iar braţele-mi strâng perna drăgăstos,
Dar tu nu-mi vei cunoaşte această disperare!

 

Şi vreau s-adorm şi uite că mi-e teamă,
Şi nu de nefiinţă sau coşmaruri,
Mi-e teamă doar de-un vis frumos cu tine,
Tu candidă, gingaşă orhidee pierdută printre valuri!

 

Şi-am adormit şi te-am visat pierdută-n mare,
Şi te-am cules dintre vâltori ciudate,
Te-am odihnit la piept cu stângăcie,
Şi pentru-o clipă, fericită, mi te-ai abandonat cu voluptate!

 

Şi-am crezut că-n’nebunesc de-atâta fericire,
O clipă mi-a fost frică că am să mă trezesc,
Dar Dumnezeu a îngheţat atunci momentul,
Şi-ai adormit şi tu de-atâta zbucium omenesc!

 

Şi eu în vis, şi tu în vis cu mine,
Pierdu-ţi într-un covor cu flori ne dăruim,
Nimic în jurul nostru nu contează,
Căci ne iubim… noi ne iubim… noi ne iubim!

 

Şi-ţi smulg un dor, îmi furi o sărutare,
Şi frunţile se-ating neîncetat,
Iar mâna-mi tremurândă caută o floare,
Pe sânul tău ce freamătă turbat!

 

Şi îmi iei mâna şi mi-o plimbi pe coapsă,
Şi-ţi laşi pe spate capul cu sălbăticie,
Iar glezna ta îmi mângâie obrazul,
Şi în privire îţi citesc o dulce nebunie!

 

Şi-ncepe ploia şi o isterie delicată,
Şi tună, fulgeră, şi tremură pământul,
Şi norii se dizolvă în sudoare,
Iubita mea, nu simţi cum suflă vântul!

 

Şi obosiţi de-atâta cruntă vânătoare,
Privirile le îndreptăm datoare către cer,
O, Doamne, dă-ne în fiecare vis comun,
Şi ploi, şi lacrimi, şi iubiri… mister!

 

Să nu ne laşi cumva să ne trezim,
Mai ţine-ne un pic, o veşnicie,
Ca pe Adam şi Eva în Eden,
Şi n-o să mai muşcăm din măr, va fi o datorie!

 

 

 

 

Foto

Articole asemănătoare:

 

• Caietul cu poezii 27 – Scrisoare către ieri

• Caietul cu poezii 26 – Fără răspuns

• Caietul cu poezii 25 – Şi rimele se pierd în aşteptare

• Caietul cu poezii 24 – Credeam

• Caietul cu poezii 23 – Pentru vecie