Tăcerea Lunii

Înaintează tăcută către mine. Se întinde ca un braț molatec, cu degetele răsfirate, cu podul palmei alunecând și încercând să mă cuprindă. Fiecare respirație o aduce mai aproape, fiecare sunet, fiecare amprentă lăsată în nisipul încă radiind de căldura Soarelui. Se revarsă în urma paşilor inundând frânturi de gesturi, inundând gânduri neterminate. Le curăţă, le reînvie, le despoaie până la amintiri şi mi le răpeşte, ducându-le dincolo de aşteptări, dincolo de paşi desculţi în noapte.

Pe glezne îmi joacă o rază de lumină. Se plimbă discretă de pe un picior pe celălat, într-un joc spiralat ce vrea să îmi lege restul gândurilor aflate în mișcare. Deasupra gleznei o mică arsură îmi sondează și îmi extrage litere îngropate în adâncul sufletului. Le simt cum își tatuează conturul pe propria-mi piele, cum se scriu, arc de înțeles, arc de dorință, literă cu literă. Se scriu cuvinte pe pielea mea, deasupra gleznei, deasupra frânturilor de gesturi rămase neterminate. Se scriu cuvinte neșoptite, se scriu cuvinte uitate, se înlănțuie în fraze mute.

Înaintează tăcută către mine. Dincolo, dincolo de gesturi, îmi aşteaptă paşii, îmi aşterne chemări în care să îmi las amprenta!

Sursa Foto Pixabay.

Poveşti pentru sufletul meu:

• Secunda din mine

• De(ce)(mbrie)ja vu!

• Rămășițe de gesturi

• Calea

• Scrisori din atriul stâng