Maternitate în pixeli

Vară. Iulie. 2000. Se întunecase de câteva zeci de minute. Aerul curat de munte ne înviora simțurile. Mașina rula încet, parcă simțind că este o prezență nedorită în liniștea naturii din jur. Ieșisem din Rucăr și ne apropiam de destinația noastră. Mai puțin de un kilometru și ajungeam în Podu Dâmboviței. Evadasem pentru câteva zile din dogoarea Bucureștiului, pentru a ne bucura de aerul și frumusețea acestui loc. Deja simțeam murmurul titanilor din jur. Cu Făgăraș și Iezer-Păpușa mă cunoșteam, doar Piatra Craiului îmi era un neprețuit necunoscut. Vibrația dispare. Mașina oprise în fața unei vile. Scări înalte, parcă  lungindu-se în joacă, aleargă spre ușă. Gazda ne întâmpină zâmbind. Apoi, cu o urmă de îngrijorare, se uită către partenera mea: “Fată, ai grijă să nu naști aici la mine!”. Erau ultimele săptămâni de maternitate. Barza făcea pregătirile finale ca să o aducă pe K în viața noastră.

Vară. Tot iulie. Opt ani mai târziu. Șalupa zburdă peste luciul apei. Șuvițele se zbat voioase în dansul Dunării. Soarele e acolo pentru noi. Stropi de apă se proiectează prin jur în căutare de buze mirate. K stă lângă mine pe bancheta șalupei și scrutează încântată orizontul. Suntem cu privirile în căutare de pelicani. Am plecat din Murighiol pe Brațul Sfântu Gheorghe, apoi navigăm pe Canalul Uzlina, după care ne vom bucura de întinderea Lacurilor Isăccel și Isac. Acolo sperăm să avem noroc de o părticică din minunata faună a Deltei Dunării.

 

 

 

 

Transversal, întinsă în barcă, M se lasă legănată în dansul valurilor. Cu mâna stângă se ține de marginea bărcii, iar cu dreapta își mângâie burta. O burtă de graviduță în cinci luni. Maternitate. Buzele i se mișcă discret, e un murmur știut doar de ea și de ghemotocul în creștere ce mișcă în interior. “Dacă e tot fată îi voi pune numele mamei mele, adică Maria”, spunea destul de des. “Adică numele ambelor bunici?”, completam eu. Și mama tot o Mărie era. “Nu, numele mamei mele!”, revenea ea. “Eu o cresc în mine nouă luni și îi dau naștere, eu îi pun ce nume vreau.”

Cele câteva zile minunate petrecute în Delta Dunării cu prietenii noștri s-au terminat. Revenim la cotidian. Și săptămâna de muncă ne epuizează clipele magice din Deltă. Ridic telefonul de pe birou și răspund. O sumedenie de cuvinte ce țâșnesc din telefon mi se învârt în jurul capului: “stradă… dilatat… să pierd… cerclaj… Elias… cel mai bun medic…” Nu înțeleg nimic. Ce să piardă? Ce medic? Și ce naiba este ăla serclaj (cerclaj)? “… m-a certat că nu am grijă de sarcină. Deltă îmi trebuia mie și dat în bărci?” Plânsetul din receptor îmi oprește zborul cuvintelor și mi le îndeasă în creier. “Patru luni, patru luni de stat la pat ca să pot duce sarcina până la termen!!!! Cum o să rezist?”

A rezistat! Nu a fost ușor, am trecut prin câteva momente dificile în cele patru luni dar totul s-a terminat cu bine. Cu Măriuca întregind familia noastră.

2024. “Răsfoiesc” printre amintiri, prin arhiva de poze din calculator. Au trecut atât de mulți ani! Hm! Probabil că încep să îmbătrânesc! Sau poate că încerc regretul că nu sunt un Renoir să le pictez. Să îmi pictez fetele.

P.S. “Pictura” mi-a fost inspirată de pozele nepoatei Roxana, mămică tânără și fotograf. Cea care vă oferă un “bilet de întoarcere în timp”. Văzându-le mi-am dat seama că noi nu avem poze de graviduță în ultimele luni de sarcină. Atunci când se țese începutul. Căci… “Mama este începutul tuturor începuturilor”, cum spune Grigore Vieru.

 

Sursa Foto Pixabay.

 

 

Poveşti pentru sufletul meu:

 

• Povești

• Alergător

• Munte