Drumeț prin Carpați – Un Parâng Mare… mare cât inima mea

O bucățică de infinit se zbate tăcută între cer și pământ. Privesc peste umăr la chemarea orașului. Acolo jos, contopit cu orizontul, orașul e încă amorțit de somn. Ca o făptură ușor contorsionată, cu jumătatea de jos spre curgerea râului, acoperită de un văl de ceață, de parcă norii ar fi coborât drăgăstoși să îi acopere rotunjimile fierbinți, cu jumătatea de sus pulsând dezvelită în așteptarea îmbrățișării dimineții. Cerul privește pe furiș către firul de apă ce desenează curbele orașului și roșește, roșește încetișor lăsând razele să umble în căutarea ferestrelor deschise.

“TED, sunteți gata? Toată lumea afară, în fața pensiunii, ne pregătim de plecare.”, ne spune Cizz. Cizz este ghidul care însoțește grupul și cofondator la TED. E ora 6 dimineața, suntem în sala de mese a Pensiunii Parâng. Fiecare își pregătește rucsacul pentru drumeția de azi. Se pregătesc sandvișuri, sticlele de apă, batoanele energizante, tricou de schimb, pelerină de ploaie, frontală și lanterne etc. Fiecare cu gesturi deja înrădăcinate după alte experiențe de muntomani. Toți din grup sunt iubitori de munte și au experiența drumețiilor în minunații noștri Carpați.

Ziua se îngână cu noaptea. Ultimele stele sclipesc într-o atmosferă lăptoasă. Suntem toți grupați într-un cerc plin de culoare, ajustându-ne ținuta, ca un grup de cercetași ce se pregătește pentru o misiune specială. O ultimă operație, bățul de trekking și sunt gata pentru creasta principală a Munților Parâng. Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, la un început de vară, am avut prima tentativă de a mă bucura de frumusețile Parângului. Înainte de Făgăraș, înainte de Retezat, înainte de orice creste carpatine, mi-am dorit să drumețesc în Parâng. Jumătatea mea de vâlcean a decis să fie Parângul. Descoperisem hărțile din Colecția Munții Noștri și visam mutând, calculând, pregătind traseele ce traversau vârfuri, ce se odihneau pe marginea lacurilor glaciare. Parângul Mare, Roșiile, Gâlcescu, erau nume ce rezonau și amplificau emoții în sufletul meu. Am stat vreo trei zile la Cabana Rusu și o vreme imposibilă ne-a trimis acasă, înainte de a mă bucura de prima Șa întâlnită în cale.

Grupul se pune în mișcare cu Cizz, ghidul, în frunte și cu Dorin pe post de închizător. Trecem de Stația Meteo și începem să urcăm “panta prostului”, solicitantă pentru primii pași ai drumeției. În Poiana Nedeii se lipesc de noi câțiva câini prietenoși, dornici de alergătură. Unul dintre ei, maroniu și cu alură de pui de urs, ne va însoți pe toata durata zilei, devenind un fel de mascotă a grupului.

E 6.50am. Ajungem la prima răscruce, primele indicatoare. Unul din ele ne arată traseul spre Vârful Parângul Mic, traseu pe care l-am făcut deja după amiaza trecută și, al doilea, care ne îmbie pe versantul sudic al Parângului Mic și urmărește traseul de creastă spre cel mai înalt vârf al masivului, Parângul Mare. În spatele nostru, în Valea Jiului, Petroșaniul își trage peste acoperișuri plăpumi de ceață, respirând încă regulat, e doar duminică și își permite să doarmă mai mult. Grupul se strânge ca o armonică ce încearcă să își sincronizeze notele. Când ultima notă a tăcut, grupul se pune din nou în mișcare, urcăm pe o potecă dulce spre creastă ocolind Parângul Mic și ieșind în Șaua Izvorul la 2050 metri.

E 7.30am. E momentul primului popas. Soarele ne dezmiardă cu generozitatea astrului ce își iubește copiii. Suntem copiii lui și al cerului. Și drumeția de azi este o încercare de a fi mai aproape de ei, de a-i atinge, de a înmuia degetele în laptele “matern”. Muntele e deopotrivă copilul cerului, ne e frate, e fratele care și-a prins rădăcinile în pământ iar lacrimile cerului, izvorâte din durerea pierderii propriilor copii, l-au înălțat spre leagăn. Fiecare se hidratează și mănâncă un baton energizant. Spre N-V Parângul Mic ne urmărește agitația. Privim orizontul spre toate punctele cardinale. Spre N sunt Munții Șureanu, spre N-E avem Munții Cindrel, spre E Munții Lotrului și Latoriței, spre S Munții Căpățânii, spre V cel ce râdea aseară în gingășia amurgului, Munții Retezat.

Continuăm pe poteca de creastă într-un urcuș ce lasă respirația să zburde liniștită, ce lasă privirile să se bucure de frumusețea peisajului. Din Șaua Scurtu, 2125 metri, un traseu scurt de 40 minute coboară la Lacul Mija pe marcaj punct galben. Noi ne continuăm pe banda roșie către Vârful Scurtu și Șaua Caprelor. De aici dansăm pe covoare de grohotiș, ca într-un joc de glezne demn de admirația caprelor negre. La capătul dansului, ca o oază de liniște, două șiruri de stânci îngrămădite în ziduri paralele, căuș de palme spart la degete, adăpostind o căsuță ca în povești, Refugiul Cârja. E 8.40am și am urcat până la 2231 metri. E locul în care muntomanul obosit, gonit de lăsarea întunericului sau de urgia naturii dezlănțuite, își poate odihni respirația încercată pe cărările muntelui.

Ne oprim minute bune pentru al doilea loc de popas. E timpul pentru o nouă porție de hidratare și de energie, energie adusă din rucsacuri și completând bucuria drumeției. Îmi scot din rucsac o banană și un baton de ciocolată. Cizz ne spune că de multe ori profesori iubitori de munte urcă cu grupuri de copii aducând conserve la refugiu. Refugiul este gol acum, doar o sticlă de apă zace pe o măsuță stingheră așezată în mijlocul lui. Încet, încet, armonica se strânge și grupul se reface. Refugiul este clar una din vedetele Parângului. Se fac multe poze, se sare din stâncă în stâncă pentru a găsi poziția cea mai interesantă. Mai sunt cam 20-25 de minute până pe Vârful Cârja și Cizz dă liber la urcuș. Grupul se va reuni în întregime pe vârf. Îmi iau rucsacul în spate și pornesc pe potecă. Nu am stare, cărarea mă cheamă, înălțimile mă cheamă. Poteca șerpuiește neobosită printre smocuri de iarbă și porțiuni de grohotiș. Mâna dreaptă așază bățul în potecă cu încheietura salvând energii în căuș. Mâna stângă apasă sincron pe pulpa piciorului, în timp ce respirația încearcă să imprime un ritm urcușului. Ridic privirea dincolo de respirație și un baston, o cârje uriașă strălucește în soare. După câteva sute de pași ajung în vârf, mă apropii de cârjă și o ating, o strâng în palma mea lăsându-mi amprenta pe aerul ce o învăluie.

9.20am. Sunt pe Vârful Cârja la 2405 metri. Odată cu mine mai ajung încă vreo 6 camarazi de drumeție. Ne facem poze apoi așteptăm să se strângă tot grupul. În spatele meu descopăr Custura Cârjei, o porțiune superbă, o adevărată creastă de dragon. E genul de traseu care mă provoacă și naște în mine dorința de a reveni. Se poate face împreună cu Lacul Mija și Vârful Mija, o buclă ce pleacă din Stațiunea Parâng, Șaua Scurtu, Lacul Mija, Vârful Mija, Custura Cârjei, Vârful Cârja, se închide prin Refugiul Cârja și înapoi spre Petroșani.

De pe vârf coborâm câțiva zeci de metri până în Șaua Stoienița. Privind în spate, pare că ceilalți sunt undeva lipiți de  cer. Suntem particule pe o sinusoidă montană, când coborâm, când urcăm. Mici respirații ce adie în creasta Parângului. Din Stoienița urcăm, urcăm din nou. Urcăm pe sub vârful ce poartă același nume cu șaua de care tocmai ne-am despărțit. Spre N lipit de versantul ce continuă Custura Cârjei, găsim Lacul Cârja învăluit de tone de grohotiș. Spre E în Căldarea Slivei găsim, ca niște falange, trei lacuri înlănțuite, de la N la S (de la stânga la dreapta): Lacul Slivei, Lacul Mic și Lacul Verde.

“Cizz, acela e Parângul Mare?”, întreabă cineva din grup. În depărtare se văd trei vârfuri, par destul de aproape unul de celălalt. Pe cel din mijloc se poate observa o siluetă, sau mai multe. Nu, nu sunt persoane, e o momâie construită de ciobani, cine știe de când zace acolo martoră a vânturilor ce suflă pe creasta muntelui. Între timp urcasem pe primul vârf, apoi pe cel de-al doilea. Cel din mijloc era într-un plan mai îndepărtat și urma acum la rând. Am trecut prin Șaua Gemănarea la 2378 metri și urcăm spre vârf. Spre Vârful Gemănarea, vârful momâie cu cei 2437 metri ai săi.

Timpul pare că s-a evaporat, orele se scurg neștiute într-un amestec de raze de soare și urme de pași lăsate pe colțuri de grohotiș. Vântul se joacă cu șuvițele noastre, alergându-le prin toate punctele cardinale. Nici degetele nu reușesc să le strângă zbaterea. E bucuria zborului pe aceleași văzduhuri atinse de vulturi. Glezna se joacă cu gesturi de ciută, mutând atingeri pe poteci pline de libertate. Ochii cuprind atâta frumusețe încât inundă retina iar sufletul mustește de bucurie. Pieptul se ridică în ritmul pașilor, e un amestec de efort și emoție, e un amestec de dor împlinit. Privirea se ridică și îl vede, e acolo, sus, la secunde de trup. Vârful e acolo, acolo, și secundele se întorc, se numără, din respirație în respirație. Încă un pas și am ajuns, l-am atins, l-am cuprins.

E ora 11.10am. Am ajuns pe vârf. Dincolo de poteci, de păduri, de lacuri glaciare, de refugii, dincolo de toate acestea este vârful, cel mai înalt vârf. Am ajuns pe cel mai înalt vârf din Munții Parâng, al patrulea cel mai înalt vârf de la noi. Suntem la 2519 metri. Grupul se strânge pe vârf. Este înghesuială mare. Și mai mare este înghesuiala la pozat. În acele minute Parângul Mare este cel mai pozat colțișor din România. Nu am apucat să intru la poze de la început și știu că cel puțin 15-20 de minute nu am nicio șansă. Mă retrag la câțiva metri de vârf și îmi iau prânzul. Trei sandvișuri cu pateu, un baton cu susan și miere, o jumătate dintr-o banană scofâlcită în rucsac și apă, multă apă.

Între timp Cizz scoate din rucsac surpriza cu care s-a tot lăudat pe parcursul drumeției. Este vorba de un Polaroid. Parângul Mare este sufocat de atâtea poze. În final e și rândul meu la imortalizarea momentului. La vreo douăzeci și cinci de metri depărtare, un grup de 3-4 persoane, ajunse pe vârf la câteva minute după noi, așteaptă să se termină sesiunea foto și să eliberăm vârful. Am remarcat răbdarea cu care priveau toată agitația noastră. După patruzeci și cinci de minute pe Parângul Mare, grupul TED se pune în mișcare. Avem mai departe un traseu de cel puțin 3-4 ore până în Pasul Urdele la Trasalpină, acolo unde se termină drumeția noastră.

Două dintre perlele cele mai râvnite ale Munților Parâng sunt lacurile glaciare Roșiile și Gâlcescu. De pe Parângul Mare poteca ne duce pe aceeași sinusoidă montană, care ne poartă ca într-un carusel, când coborâm, când urcăm. Din Șaua Gruiu admirăm spre N-E Căldarea Mândra cu Lacul Mândra (în plan apropiat), iar în planul îndepărtat Căldarea Roșiile cu Lacul Lung și Lacul Roșiile. Va fi clar din poză care este Lacul Lung. Continuăm coborârea până în Șaua Pâcleșa la 2225 metri. Urcăm pe sub Vârful Pâcleșa, pentru ca apoi să avem o coborâre mai accentuată până în Șaua Ghereșu la 2100 metri. Sinusoida își duce jocul mai departe, sus până în Șaua Piatra Tăiată la 2225 metri. Cealaltă perlă glaciară a Munților Parâng se ivește parcă de nicăieri. Lacul Gâlcescu e acolo în căldare așteptând momentul când drumul mă va duce pe marginea lui.

E ora 14.30. Un penultim popas pe care îl facem în Șaua Piatra Tăiată, pe marginea Căldării Gâlcescu. Oboseala începe să se facă simțită, să se lase în vârfurile degetelor de la picioare, într-o ușoară jenă ce se alintă pe lângă genunchi. Se simte în nerăbdarea care răsfiră grupul și care împinge spre final, o nerăbdare ce vrea să închidă drumeția. De aici se vede Transalpina. Pare încă foarte departe, atât de departe că toarnă un plus de oboseală în gânduri. După aproape jumătate de oră ne punem în mișcare. Traseul ne duce pe Vârful Setea Mică 2278 metri, pe Setea Mare 2365 metri, Șaua Pleșcoaia, Vârful Pleșcoaia și Șaua Mohoru la 2165 metri. Un ultim popas de câteva minute și apoi liber până la autocar. Din Șaua Iezerului 2090 metri fac poze Stațiunii Rânca. Un ultim urcuș, un ultim efort, pe Vârful Iezer la 2149 metri și coborârea atât de izbăvitoare la șosea, la Transalpină.

Astfel se închide creasta principală a Munților Parâng, un traseu superb făcut într-o singură zi, aproximativ 23 de kilometri trăiți din plin în 11 ore de drumeție.

Pe TED Adventure i-am descoperit cu câteva luni în urmă, la recomandarea unei colege de muncă. În tot acest timp am fost cu ochii pe ei, urmărindu-le activitatea și traseele, așteptând și alegând momentul în care vom merge împreună pe munte pentru prima dată. Cizz și Angela sunt cofondatori ai TED, amândoi absolvenți ai unei școli de ghizi. Doi tineri frumoși, plini de energie și pasionați de munte. Stăteam sâmbătă seara pe terasa Pensiunii Parâng privind în tăcere la frumusețea cerului ce se colorase în sângeriul apusului ce se zbătea peste crestele Retezatului. Un zâmbet cald s-a apropiat de mine. Era Angela. Dialogul s-a înfiripat imediat între noi. “Am început proiectul cu doi ani în urmă, cu o singură ieșire pe lună, cu grupuri de zece persoane…”, mi se destăinuie Angela. Apoi discuția a curs firesc spre pasiune, spre natură, spre satisfacția de a aduce împreună atâția iubitori de munte. TED este un proiect extraordinar și le doresc mult succes în continuare. Despre ei vă puteți informa aici.

Le mulțumesc celor de la Munții Noștri pentru hărțile digitale realizate. Mi-au fost de un real ajutor în sincronizarea propriilor poze făcute în Parâng cu traseul parcurs. Îi rog pe muntomani să mă anunțe dacă vor descoperi inadvertențe în descrierea pozelor.

 

Pentru K., fiica mea cea muntomană, aflată la nouă luni și nouă mii de kilometri distanță de casă.

 

Articole pentru muntomani:

 

• Călăreț prin Munții Măcin

• Vârful Țuțuiatu

• Lacul Vulturilor

• Pe Vf. Moldoveanu… la un gest de cer

• Făgăraş după 24 de ani

• Canionul Valea lui Stan

• Canionul Şapte Scări

• Cascada Bigăr

• Cheile Galbenei Apuseni

• Sat Pătrăhăiţeşti, Cascada Buciniş Apuseni