Drumeț prin Carpați – O zi prin Munții Ciucaș

Au trecut deja opt ani. Retrăim cu emoții la fel de intense, dar în culori diferite. Căci sunt atât de diferite! Retrăim emoțiile examenului de capacitate. Și în așteptări de rezultate, stresul fierbe în curgerea zilelor născute de o vară fierbinte. Atât de fierbinte încât trebuie să o răcorim evadând pe poteci de munte. E un obicei drag de pe vremea când K. își testa gleznele pe cărările Făgărașului. Iar Maria, o mogâldeață, în timp ce ne studia cum pregătim rucsacurile, mă întreba dulce: “Tati, pe mine când mă iei pe munte?” Au trecut anii și e rândul Mariei să mă secondeze în drumețiile prin frumoșii noștri Carpați. “Maria, e gata rucsacul? Ne așteaptă o zi prin Munții Ciucaș”

E sâmbătă dimineața. Ora 06:30. Deschid ușa dormitorului Mariei. “Hai, fetelor, e timpul să ne trezim!” În drumeția de azi ne însoțește și Ingrid, colega de clasă și prietena Mariei. Singurul care reacționează la cuvintele mele este Puf. Puf se întinde tacticos și iese din dormitor. Se gândește probabil că poate îi pică ceva de mâncare. Puf este pisica Mariei, dar așa îmi place mie să vorbesc ca despre un el. Spre indignarea familiei.

La 07:30 suntem în mașină și pornim către Ciucaș. La puțin timp după plecare, pe bancheta din spate se așterne liniștea. Fetele își completează somnul. Le las să mai doarmă, au nevoie de energie, deși traseul de azi nu este unul dificil. Este un traseu tocmai bun și pentru începători, cu nivel de dificultate către mediu.

La 10:20 parcăm mașina în Valea Berii, la intrarea drumului forestier care urcă către Cabana Vârful Ciucaș. Ne punem rucsacurile în spate și o luăm la picior. Avem un traseu de aproximativ o oră și jumătate până la cabană. Sunt curios cum se vor comporta fetele. Maria se plânge destul de des de dureri la genunchi. O fi perioada de creștere, or fi urmările anilor de gimnastică în care salturile i-au solicitat foarte mult ligamentele? Cu două luni în urmă a rezistat unui traseu de cinci ore prin Piatra Craiului. Sper să ne bucurăm din plin de această zi.

 

 

Prima jumătate de oră se scurge într-o veselie maximă. În spatele meu la câțiva metri fetele abordează subiecte la greu, au arsenalul complet, inclusiv cel mai fierbinte, despre opțiuni și despre licee. Parcă nici nu observă natura. “Ar fi bine să vă conservați energia”, încerc eu să le temperez. Apoi veselia se mai estompează. Panta crește vizibil și le simt mai puțin dispuse la chicoteli. Încep să mai butoneze la telefoane, poze, instagram, story-uri. Le pasez un băț mai solid, tocmai bun de apărare și de trekking. Îl denumesc Jack și îl plimbă de la una la altă în început de gâfâieli.

 

 

După aproape o oră ne intersectăm cu traseul “bandă galbenă” dinspre Cabana Muntele Roșu. După alte șapte minute de urcat ajungem la fântâna amenajată în memoria profesorului Nicolae Ion, cel care a fondat în 1940 asociația turistică România Pitorească.  De ceva timp fetele începuseră să apeleze la sticlele cu apă. La fântână și le-au reumplut. Începe kilometrul cel mai solicitant al traseului către cabană. Pe lângă noi, cu zgomote și praf, încep să facă drumuri mașinile de teren ducând, de la bariera din Valea Berii la cabană și înapoi, turiștii amatori de o mică plimbare la Cabana Vârful Ciucaș. “De ce nu urcăm și noi cu mașina?”, aud comentarii în spatele meu. Încep să rămână în urmă, să comenteze, să se lamenteze, ba de genunchi, ba de spate, ba că e prea cald. “Un pic mai vioi, pasul constant și în douăzeci de minute ajungem la cabană”, sper să le impulsionez un pic. Deja mergeau pe pilot automat, cu privirile în pământ și cu mici grimase pe față.

 

 

Intrăm în cea de-a treia și ultima serpentină pe piciorul Muntelui Chirușca. În câteva minute ajungem în platoul cabanei. Suntem la altitudinea de 1595 metri. Ținem minte altitudinea, este anul bătăliei de la Călugăreni. Mă uit la ceas, ne-am mișcat binișor, e un pic trecut de miezul zilei. Deși fețele fetelor cer mai degrabă prezența lor undeva la umbră, pe o bancă, butonând telefoanele. Se vor înviora în câteva minute după o nouă porție de hidratare.

 

 

 

 

 

 

“Pauză de jumătate de oră apoi pornim spre vârf”. Îmi atrag niște priviri încărcate. “Ne e foame și vrem să mâncăm”, spune Maria. Hm! Asta e clar un mod de a trage de timp și de a încerca să pună stop drumeției. Cu un of în suflet mergem în interiorul cabanei. Ne comandăm de mâncare și așteptăm, așteptăm, așteptăm. E lume pe “terasa” cabanei și în interior, de zici că suntem pe platoul de la Park Lake. Fetele servesc clasicul șnițel cu cartofi, iar eu o ciorbă de legume. Toată această pauză de prânz durează mai mult de o oră și jumătate. Deja mă încearcă sentimentul că fetele m-au păcălit și toată drumeția noastră se va termina cu o banală coborâre pe drumul forestier spre Valea Berii. Într-un moment de inspirație le propun cele trei ore de mers până pe vârf și înapoi, cu promisiunea că la plecare vom coborâ de la cabană cu una dintre mașinile 4×4. E ora 14:00 și continuăm drumeția spre vârf.

 

 

Începe traseul cel mai frumos, o buclă ce formează inima masivului. În spatele meu le aud pe fete mai relaxate și mai bine dispuse. Poteca merge șerpuită către nord-vest pe spinarea Muntelui Chirușca. În douăzeci de minute ajungem în Șaua de sub Tigăile Mari. Munții Ciucaș dau senzația unei fortărețe imense prin spectaculoasele sale conglomerate. Roci calcaroase sau bazice s-au sedimentat în blocuri de dimensiuni foarte mari. În față ne minunăm de frumusețea construcțiilor făcute de natură în Rezervația Tigăile. Spre vest se bifurcă traseul “cruce roșie” către Șaua Tigăile, noi continuăm către nord spre vârf.

 

 

 

 

 

După patruzeci de minute de traseu relativ ușor ajungem la o mică strungă, sau horn după cum o denumesc alți turiști. O porțiune de stânci prăbușite ce face ca slalomul să solicite un pic. Un moment dificil pentru dragele mele tovarășe de drumeție. Urmează douăsprezece minute de gâfâieli, trosnit genunchi, dureri de spate, respirații șuierate, lamentări și scrâșnete printre dinți. Apoi câteva minute de hidratare. Trebuie să recunosc că în ciuda efortului și a oboselii, fetele au fost mai cooperante decât K. Ea nu se ridica de jos până nu trecea și ultima secundă din pauza stabilită. “Mergem?”

 

 

 

 

 

 

 

Sunt ultimele treizeci de minute de urcuș spre vârf. Grimasa de pe fața Mariei începe să mă îngrijoreze. Încerc să o încurajez, e vizibil că trage de ea, și că genunchii o dor. Sunt momente când bucuria drumeției se estompează. Îngrijorare și frustrare sunt senzațiile care mă încearcă până pe vârf. Era să și uit de celebrele Babe la sfat. Noroc că le-am văzut din potecă. Peste toată această îngrijorare, m-am trezit din senin cu talpa de la bocancul stâng dezlipindu-se pe jumătate. Peste încă o oră se va dezlipi și talpa de la cel drept. Ciudată sincronizare! Vârful Ciucaș ne întâmpină într-o atmosferă ușor lăptoasă.

 

 

 

 

După o oră și jumătate de la cabană am ajuns pe vârf. Pe Vârful Ciucaș la altitudinea de 1954 metri, cel mai înalt vârf din Masivul Ciucaș. Urmează o pauză de hidratare și clasica ședință foto.

 

 

 

Coborârea s-a făcut într-o atmosferă mai veselă. În douăzeci și cinci de minute eram deja în Șaua Tigăilor la 1745 metri, continuând către sud-est pe marcaj “cruce roșie”, cu priviri admirative spre zona sudica a Rezervației Tigăilor Mari. După încă o oră eram la cabană, închizând o buclă spectaculoasă prin inima Masivului Ciucaș. Așa cum le-am promis, de la cabană până la mașina parcată la intrarea în Valea Berii, am coborât cu un autovehicul de teren. Pentru mine au urmat trei ore de condus până acasă, iar pentru Maria și Ingrid somn de voie pe bancheta din spate.

 

 

 

 

P.S. La câteva zile după drumeție m-am uitat împreună cu Maria la poze. Era foarte încântată de imaginile surprinse pe camera foto. Mă așteptam să mă întrebe de următoarea ieșire la munte, mai ales că deja vorbiserăm să mergem în această vară și în Făgăraș pe Vârful Moldoveanu. Replica ei a fost: “să știi că nu mă mai prinzi pe munte în vara aceasta”. Mă tot întreb cu ce am greșit.

 

Articole pentru muntomani:

 

• Un Parâng Mare… mare cât inima mea

• Călăreț prin Munții Măcin

• Vârful Țuțuiatu

• Lacul Vulturilor

• Pe Vf. Moldoveanu… la un gest de cer

• Făgăraş după 24 de ani

• Canionul Valea lui Stan

• Canionul Şapte Scări

• Cascada Bigăr

• Cheile Galbenei Apuseni

• Sat Pătrăhăiţeşti, Cascada Buciniş Apuseni