Karla

“Cum m-am apropiat de psihologie” de Karla Manea

Despre sistemul educațional din SUA – Psihologie, psihologie, psihologie. Strig de trei ori cuvântul ca pe o incantație. Îl rostesc doar pe vârful limbii pentru că mi-e frică să îl las să pătrundă mai adânc. Mi-e frică de el cum mi-ar fi frică de venin. Pentru că pentru mine, acest cuvânt nu îmi sugerează nici o douăzecime de șansă de reușită. Poate să însemne numai și numai eșec, dacă mă gândesc la cum este el privit în sistemul de învățământ românesc, atât ca materie, cât și ca domeniu în sine. Și Doamne, cât de necesar este să facem psihologie, și asta cât mai curând și cât mai bine. Ar trebui să fie la fel de prezentă ora săptămânală de psihologie la fel ca cea de dirigenție din clasele de gimnaziu. Pentru că, dacă ținem cont de faptul că nu există sisteme de învățământ statuie și că fiecare are propriile insuficiențe, ei bine, eu cred că în cel românesc multe dintre probleme ar putea fi rezolvate cu niște ore serioase de psihologie și cu un real interes acordat acestea materii din partea profesorilor mai întâi și apoi în mod automat și a elevilor.

Am menționat-o eu de multe ori de-a lungul articolelor prin numeroase exemple, dar niciodată nu i-am acordat importanța cuvenită. Acest lucru se datorează faptului că am avut nevoie de puțin peste o lună înapoi în liceul românesc pentru a identifica o diferență fundamentală între mine și colegii mei. Pentru că da, în America am învățat matematică, dar matematică știu și colegii mei, doar că un pic altfel, am învățat literatură, dar cu și fără America, am colegi care recită din Whitman. Însă, ei bine, dacă eu știu psihologie, colegii mei nu mai știu. Și nu știu cum se face că, de fiecare dată când apare o problemă de discutat, o dezbatere, un discurs la limba engleză, parcă mereu, mereu, argumentele mele sunt legate de materia studiată la psihologie în America. Pentru că tot ce este viu în această lume funcționează conform unor tipare elementare și dacă uneori aceste tipare sunt descoperite în mod natural de oameni prin introspecție sau prin analiza lumii externe, alteori este mai bine să existe o discuție deschisă pentru a descifra anumite lucruri. În orice caz, odată descoperit, acest set de reguli sau tipar explică orice și nu oricum, ci teribil de bine. Mă uit în jur și în multe situații remarc cât de mult i-ar ajuta pe copiii noștri să știe psihologie și iată, în acest articol, voi explica de ce.

Aș fi nerezonabilă să afirm că psihologia lipsește cu desăvârșire din învățământul românesc. În clasa a X-a aceasta este studiată o oră pe săptămână la o clasă cu profil real și două ore pe săptămână la una cu profil uman. Uitându-mă la un manual, observ că materia se împarte în trei părți: procese psihice, structura și dezvoltarea personalității și conduita psihosocială. Nu aș avea de unde să știu pentru că, deși am fost prezentă la ore, am învățat câteva definiții scrise pe tablă despre senzație și percepție, alături de câteva date despre tipurile de temperament ale lui Hippocrate și zodiac. Sunt două probleme fundamentale aici și, ca de obicei, o să mă scuz de fiecare dată când știu că voi vorbi ceva mai acid.

Prima este una foarte simplă: în clasa a X-a, când elevul român are nu mai puțin de unsprezece materii diferite în orar, evident că cele care apar o singură dată pe săptămână sunt mai de grabă niște intenții de materii, decât materii în sine. Acest lucru se întâmplă pentru că, ei bine, când un elev are de învățat pentru matematică și fizică, sigur că va sacrifica orele mai puțin importante pentru a studia materiile unde avansatul este urgent și necesar. Atunci elevul nu este cu adevărat prezent în ora aceea făcută doar o dată pe săptămână și este dezinteresat iar, ca efect, profesorul este dezinteresat la rândul său. Și uite cum se pătrunde într-un adevărat cerc vicios al stagnării. Chiar dacă nimeni nu ar fi dezinteresat, iar atât elevii, cât și profesorii și-ar face treaba, tot nu ar fi timp destul. Desigur, o oră pe săptămână este mai bine decât nimic, nu? Poate că acest lucru este adevărat, însă de ce să ne mulțumim cu “mai bine decât nimic” și să nu încercăm să găsim o alternativă mai bună?

Articolul integral poate fi citit aici, pe site-ul Revistei “Știință și Tehnică”.

Articole despre experiența americană:

Adrian

Next Cele șase aniversări ale sufletului »

Previous « "Pledoarie pentru un profesor perfect" de Karla Manea

View Comments

condeiblog says:

27/03/2019 at 20:47

Ce subiect ai luat în discuție... Cât de mult mă frământa și pe mine să îl abordez și am tot zis: mai încolo! La fel spun și acum, n-am să încarc acest coment, dar voi scrie un articol și voi face trimitere către tine și blogul tău, pentru că în fond, de aici a plecat provocarea.
Folosesc ocazia asta, de a spune că mi-au plăcut și alte articole, dar m-am abținut până acum. Felicitări pentru cum gândești!
- Adrian says:
  
  27/03/2019 at 23:52
  
  Mulțumesc pentru apreciere! Aștept cu nerăbdare articolul tău.
Instapress says:

24/04/2023 at 16:38

De aceea, cred ca e nevoie sa discutam despre ce inseamna psihologia la scoala. Psihologia ar trebui sa fie o matematica, o stiinta exacta ce trece dincolo de definitii si reguli. Ar trebui sa ne arate, pe langa ce avem grija atunci cand invatam si cum ne formam noi relatiile sociale si interpersonale. Si nu ce definitii si informatii sa memoram. Daca eu consider ca aceasta materie se apropie de modul in care lucreaza unul cu celalalt, al vocii lui intelese si a relatiilor, atunci ar trebui sa se apropie si al invatamantului. E nevoie de mai mult decat de o carte de introducere despre psihologie la scoala, e nevoie de un complex de metode de dezvoltare a profundei intelegeri privind tematica din sfera psihologiei. De aceea, cred ca matematica si literatura ofera doar jumatate din ceea ce avem cu adevarat nevoie de la academie si ca e nevoie de cea de-a doua jumatate, stiinta psihologica.