Cercul şi floarea

Stăteam de ceva timp pe bancă şi îl urmăream cum se mişcă precipitat. Deşi mişcările erau diferite, uneori dezordonate, ceva se repeta. Nu reuşeam să înţeleg ce frapează din acea mişcare. Părea că pe buze i s-a cuibărit un soi de tristers ce se prelingea ca o rouă înspre colţuri. Legănatul corpului compunea o baletuvă stingheră ce se estompa cu timpul. Apoi mişcările i-au devenit mai line iar traiectoria s-a închis într-un cerc imaginar. Parcurgea acest cerc încontinuu, fără să obosească, cu aceeaşi salinişte pe chip. Din când în când arunca pe furiş priviri în interiorul cercului, căutând ceva ce doar el ar fi putut să vadă.

După fiecare rotaţie făcută, de undeva din interiorul cercului, din inima lui, apărea o figurină, un stelemn ce începea la rându-i să se învârtă şi se apropia de el. Tresărea de fiecare dată apoi îşi recăpăta calmul şi cu un gest de voltalent prindea în aer obiectul zburător. Ochii îi străluceau şi un dor naivoriu învăluia obiectul. Părea că smulge cuvinte ţesute pe acel obiect. Pe faţă i se citea încercarea de a decripta mesajul obiectului şi când reuşea un zâmbet îi inflorea pe buze. Punea obiectul în buzunarul de la piept şi îşi continua drumul pe cerc. De fiecare dată cuvintele descifrate îi smulgeau zâmbetele, pentru ca apoi să-şi continue cursa fără să fie perturbat de geamătul vreunui plop rădăcinic.

Priveam hipnotizat la mişcările lui când ceva a întrerupt rutina gesturilor. Un ultim mesaj citit l-a oprit din mişcare. Ridicase piciorul stâng şi încerca să păşească în interiorul imaginar al cercului. Cu piciorul în aer, cu privirile aţintite, trăia lent şi încărcat fiecare milimetru parcurs spre interior. Se simţea în jur o stare de tacerc spre care tindea să se contopească. Un curcubeu de voluptate îi prelungea mişcarea şi părea că o accelerează iar el îşi ducea toate gesturile dincolo, în interior. Storsada gesturilor s-a desprins de el şi s-a revărsat în inima cercului. Din acel centru ţintit a răsărit o floare, o floare firavă ce tremura la un capăt de curcubeu. De la celălalt capăt al curcubeului stropi de rouă alunecau sfioase spre petalele adormite ale florii născute în inima cercului.

Cu fiecare picătură de rouă ce se scurgea pe petalele ei, mica floare se deschidea şi zâmbea în soare. Amintiri ce veneau dintr-un vitriolimp se curăţau sub atingerea suavă a picăturilor de rouă. Pe poftaler respirau doar zorile născute, nu mai rămăsese nimic din trecutul de floare căzută de pe crengile unui ciresenil.

 

 

După săptămâni multe de pauză reuşesc să “alerg” în clubul Psi şi să mă “hidratez” cu metafore de la ceilalţi duzinari din tabelul Psipsinei.

 

Alte articole scrise în “duzina de cuvinte”:

 

• Ascensiunea

• La Fedeleş

• Zburătorul

• Speranţe deşarte

• Ielele