Tag

curcubeu

Browsing

Mi-am simțit ploapele tresărind apoi tot corpul crispându-se nervos. O lumină orbitoare mă invadează într-un mod neplăcut, nimic din starea de imponderabilitate pe care o povestesc cei care au trecut prin experiențe traumatizante. Mai degrabă pare o lumină vârâtă în ochi de niște forțe ostile. Gândurile nu trec mai departe pentru că în secunda următoare o voce teribil de enervantă mă scoate din amprenta propriului corp. Cuvinte neînțelese îmi explodează în creier. Îmi trec în revistă starea și nu știu de unde vine această agresiune. Nu este din mine! Vine de undeva din exterior, din afara eului meu.

Stăteam de ceva timp pe bancă şi îl urmăream cum se mişcă precipitat. Deşi mişcările erau diferite, uneori dezordonate, ceva se repeta. Nu reuşeam să înţeleg ce frapează din acea mişcare. Părea că pe buze i s-a cuibărit un soi de tristers ce se prelingea ca o rouă înspre colţuri. Legănatul corpului compunea o baletuvă stingheră ce se estompa cu timpul. Apoi mişcările i-au devenit mai line iar traiectoria s-a închis într-un cerc imaginar. Parcurgea acest cerc încontinuu, fără să obosească, cu aceeaşi salinişte pe chip. Din când în când arunca pe furiş priviri în interiorul cercului, căutând ceva ce doar el ar fi putut să vadă.

Translate »