Am fost pe Santa Maria!

Mai sunt doua săptămâni până la ziua de naştere a Măriucăi, fetiţa mea cea mică. M-am hotărât să cotrobăi un pic pe internet, pe site-uri cu jucării pentru copii, şi să mă hotărăsc la un cadou frumos pentru ea. Jucarii-Online.eu este magazinul nostru preferat. Am mai intrat de câteva ori impreună şi ne-am uitat la jucării. E o incântare să vezi cu câtă dragoste le priveşte. E amuzantă iar ochii ii râd atât de drăgălaşi când caută pe site. Transmite atâta bucurie că efectiv mă transformă şi pe mine intr-un copil, un partener ideal de joacă pentru ea.

Prima dată şi-a ales o Păpuşă Barbie, apoi a descoperit un Bebe Pupăcios, nici nu am dat bine pagina şi a văzut o Păpuşă Baby Born. Din fiecare pagină prin care naviga işi alegea cate o jucărie. Cum să ii spui unui copil atât de dulce că trebuie să se hotărască doar la o singură jucarie? Ea le vrea pe toate! Nu vă mai spun cum a fost în pagina de pluşuri! Când a văzut-o pe Cassy Pisicuţa s-a aplecat şi a pupat ecranul laptop-ului. E atat de greu să mă hotărăsc ce jucarie să ii fac cadou!

Tot navigând prin oferta de jucării a magazinului mi-au căzut ochii pe categoria “nave”. De data asta nu mai era vorba de o jucărie pentru fetiţa mea. Am intrat de curiozitate să văd ce modele au.  Câteva bărcuţe, un Katamaran, machete de corăbii, citesc Virginia, Baltimore, Santa Maria… Uf! Ceva se intâmplă cu mine. O uşoară ameţeală mă cuprinde ca din senin, o stare de leşin parcă imi explodează în stomac. Cred că ar trebuie să mănânc ceva, mi se întâmplă destul de des să fiu atât de prins în ceea ce fac şi să mai uit de masă. Ce Dumnezeu m-a apucat! Încerc să mă concentrez şi să mă întorc la căutarea de jucării. Unde rămăsesem? Ah, da, la nave, la Santa Maria de la Inmaculada Concepcion. Era macheta navei amiral cu care a plecat Cristofor Columb spre vest, peste Atlantic, încercând sâ gâseascâ o nouâ rutâ câtre Indii. Ce? Se întâmplă ceva ciudat cu mine. Totul se învârte în jurul meu, ochii fixaţi a statuie au pierdut contacul cu realitatea, simt ceva nedesluşit, ceva vag care mă sperie. Deodată mă cuprinde o frica teribilă, dinţii au început să îmi clănţăne din ce în ce mai tare. Într-un ultim efort de luciditate întind mâinele în faţa, pe ceea ce ar fi trebuit să fie biroul meu, nimic fizic, doar multă umezeală, şi stropi de apă care mă pişcă sacadat. Cred că îmi pierd cunoştin______!

O găleată de apă se sparge în capul meu. “Pedroooooooooo!” Apa mi se prelinge pe buze. Ce sărată e? Parcă ar fi apă de mare. “Pedrooooooooooo! Puturosule! Iar te-ai băgat la umbra să dormi! Freacă puntea, să o faci lună, altfel pun să primeşti 20 de bice pe spinare! Căpitanul a ordonat să te duci până la el. Dă fuga repede, şi apoi să termini puntea”. Mă ridic în picioare şi privesc uimit în jurul meu. Sunt pe puntea unui vas, o corabie cu pânze ce are trei catarge, parcă seamănă cu o Caravela Spaniolă, ceva din perioada Invincibilei Armada. Imposibil! Ce să caut eu aici, pe puntea unui vas! Acum câteva secunde eram acasă, în Bucureşti, în living, în faţa laptop-ului, căutând jucării pentru un cadou. Tocmai studiam cu atenţie macheta corăbiei lui Columb, Santa Maria…. Nuuuuuuu! Nu se poate! Corabia să fie Santa Maria? Cred că mi-a căzut ceva in cap şi acum visez, e imposibil.

“Pedrooooo! Entiendes?”
“Si”, răspund eu mecanic.
“Si, senor comandante Rodrigo Sanchez of Segovia, ratita! Mus Pedro de Acevedo, entiendes?”
“Si, senor comandante Rodrigo Sanchez of Segovia”, raspund din nou. Expresia feţei celui care urla la mine era mai mult decat sugestivă, nu vroiam să mă trezesc aruncat în mare. Nu am înteles cum m-a făcut, dar cu siguranţă nu se gândea la vreo lebădă. Noroc că mai rup un pic de spaniolă.

Imi ascund pentru moment curiozitatea şi privesc cu disperare spre locul pe unde ar trebui să ajung la cabine. Din ce îmi aduc aminte cabinele sunt dispuse la pupa navei. Clătinându-mă usor urc pe puntea superioară, trag de chepeng şi cobor către zona cabinelor. Nu stiu de unde găsesc atâta energie în mine, dar mă mişc de parcă aş fi marinar de când lumea. Ajung la cabina căpitanului, pe usă citesc stupefiat “Don Cristobal Colon”. Am ingheţat instantaneu. Ce mă fac? Unde am nimerit? Mă scutur rapid şi bat la uşă. Nu-mi răspunde nimeni, aşa că mai bat odata. Nici de această dată nu-mi răspunde nimeni. Fie ce o fi! Oricum sunt un om mort, nu ştiu cum voi scăpa vreodata de aici! Întru în cabină. Columb sforăia în pat şi părea că doarme destul de adanc. In mijlocul cabinei o masă mare de stejar plină de hârtii. Mă îndrept precipitat spre masă şi încerc să identific obiectele. Ce bine era dacă aveam cu mine şi telefonul, aş fi putut să fotografiez rapid tot ce era pe masa căpitanului. Hai că sunt caraghios! De telefon îmi arde mie acum!

Găsesc jurnalul de bord. Pe copertă sunt gravate chipurile celor doi monarhi, Ferdinand de Aragon respectiv Isabela de Castilia. Sub cele două chipuri gravate stema regală a casei de Trastamara. Deschid jurnalul. Evident că nu înţeleg nimic din ce este scris acolo, citesc un 03 august 1492, portul Palos de la Frontera, probabil data când celebra expediţie părăseşte Lumea Veche. Apoi sunt foarte multe date tehnice legate de vase. Santa Maria de la Inmaculada Concepcion este vasul cel mai mare. Are trei catarge cu pânze, cu o lungime de 70m şi un echipaj de 40 de oameni. Construită din lemn de pin şi stejar. Pentru că oricum nu înţelegeam ce mai scrie în jurnal am căutat înfrigurat ultima înregistrare. Ultima înregistrare era din 05 decembrie 1492, convoiul explora coasta nordica a unui teritoriu  muntos cu vârfuri înalte şi semeţe, un relief superb ce amintea de peninsula iberica. În jurnal acest teritoriu fusese numit Hispaniola. 05 decembrie? Trebuie sa fie aproape de momentul când Columb pleca spre Europa. Nu mai sunt sigur, dar acasă au ajuns doar două vase, unul din ele a eşuat. Dacă vasul eşuat a fost Santa Maria? Parcă mai contează, oricum nu ştiu cum ies din această situaţie! O mână se lasă grea pe umărul drept, genunchii mi s-au înmuiat iar inima s-a oprit o secundă. Cred că ăsta e sfârşitul!

“Que esta haciendo usted, ratita?”
“Bullshit!”, reacţionez eu ca un idiot! Dacă mă uit la prea multe filme americane!
“Aha! Un espia desde Inglaterra! La horca!!!”

Cele trei degete de la mâna dreaptă se ating crispate, probabil pentru ultima oară, şi se ridică mecanic într-un gest inocent, sus, jos, dreapta, stânga, iar buzele uscate murmură încetişor “Tatăl Nostru”.

“Ce faci aici? Ai adormit cu capul pe birou. De când cu blog-ul ăsta parcă ai luat-o razna! E ora 4 dimineaţa, treci în pat că mai e un pic şi s-a dus noaptea!” Era nevastă-mea cu ochii cârpiţi de somn.

Mă ridic ameţit de pe scaun, înca mai simt mâna grea de conquistador pe umărul meu. Spaima se desprinde uşor, uşor, şi trece ca un vis urât. Îmi şterg stropii de Caraibe din păr şi în colţul gurii îmi înfloreşte un zâmbet imens. “Yo estaba en Santa Maria!!!”.

Da, chiar dacă nu mă credeţi eu am fost pe Santa Maria!!!

 

Sursa Foto: Pixabay

 

Poveşti pentru sufletul meu:

 

• Povești

• Alergător

• Munte

• America

• Șoapte