Un an de vacanță

Am avut opt ani minunați împreună cu K. la Școala Gimnazială 195. Opt ani în care nu îmi aduc aminte de un singur moment în care să mă simt altfel decât mândru de ea. Opt ani în care ședințele cu părinții erau adevărate momente de savoare și relaxare pentru mine. Recunosc că în primii patru am avut un rol mai degrabă secundar, a contat foarte mult modul cum s-a lucrat în clasă și prezența foarte consistentă a mamei. Începând cu clasa a V-a am fost promovat, și am intrat pe un rol de titular, în special pe materiile “tehnice”, doar sunt inginerul din familie. Matematici, Fizică, un pic de Chimie, Istorie (cu ce plăcere dialogam amândoi despre epoci și personaje istorice), Geografie, proiecte la Civică și Tehnologie. La Română eram depășit, nu aveam ce să o învăț, dimpotrivă, îi ascultam uimit și emoționat eseurile scrise pentru teme sau concursuri școlare. La Gramatică M. și-a păstrat postul de titular, era principalul ei partener. Evident că toate acestea au fost posibile în primul rând datorită ei.

Acum doi ani am părăsit Școala Gimnazială 195. Am părăsit-o cu pieptul plin de mândrie și cu ochii strălucind. Nu înainte de a o asculta pe K. la serbarea finală, ținându-și propriul discurs pe platoul școlii, ca reprezentantă a clasei, în fața a sute de oameni: profesori, colegi și părinți. Amândoi am plecat. Am plecat după ea. K. a intrat la Sava, iar eu m-am întors în timp, în fabuloșii ani de liceu.

Mi-am păstrat în continuare rolul de titular. Am început liceul cu ceva temeri. M-am temut că după aproape treizeci de ani de la terminarea școlii nu voi mai fi capabil să dau o mână de ajutor. Nu a fost simplu, răsfoind manuale și spicuind teorie, dar am constatat că nu sunt chiar așa de depășit. Mai greu a fost cu stresul și cu orele târzii în noapte. Că de, Sava cu stres și cu ore nocturne se ține. Doar face parte din același sistem. “Tati, nu îmi iese ceva la mate. Am nevoie să mă ajuți.” Mă uit la ceas, e ora 23.00. Probabil că privirea mea spune destule, și nu de bine. Începe un dialog spumos, la final cedez de cele mai multe ori și ne apucăm de rezolvări.

Așa s-au scurs cei doi ani de liceu din Sava. Cu foarte multă muncă, la fel cum a fost și în gimnaziu, cu proiecte frumoase, cu teme multe împingându-se până la miezul nopții, uneori și după, cu teste multe, concursuri și cu mult, mult stres.

Am ajuns în prezent. Într-un prezent în care Sava a intrat în stand by pentru un an de zile. K. a traversat Atlanticul și, pentru aceeași perioadă, își trăiește propriul adolescentin vis american în Olympia WA, în “Evergreen State”. Nu vreau să vă spun mai multe despre ce face ea acolo, sper să aibă timpul necesar și să posteze articole despre extraordinara experiență pe care o trăiește. Decât că a obținut o bursă FLEX și face un an de studiu într-un liceu de stat american. Odată cu Sava am fost obligat și eu să intru într-o vacanță prelungită.

Nu pot să spun că nu îmi prinde bine această vacanță, o vacanță de un an. Și totuși, aș lua pe umeri tot stresul și toată munca ei, să am șansa să mai fiu încă o dată licean. Și nu orice licean, să fiu colegul ei, ca o umbră care îi urmărește toată activitatea, care se bucură de tot parcursul ei, de rezultatele ei, de oportunitățile ei, să asist și să savurez dialogul ei cu profesorii, cu colegii. Dar e atât de departe, atât de departe, iar cuvintele se rătăcesc în curenții Atlanticului, răzbătând cu greutate. Am crezut că este doar un an, un an care se va scurge, dar pe zi ce trece îmi dau seama că nu este doar acest an, că momentul desprinderii ei nu va fi peste mulți ani, ci că acest moment deja s-a petrecut.

Nu îmi rămâne decât să îmi pregătesc atriul stâng pentru fiecare reîntoarcere a ei acasă și să mă bucur de acest an de vacanță, când Timberline High School îi va fi laborator.

Go, Blazers!

 

Sursa Foto: Pixabay

 

Articole despre K.:

 

• Karla’s Dreams

• Karla şi Generaţia 2015

• La Mulţi Ani, Kărluţa mea!

• Frumoasa mea Belle

• Un gest de suflet – cu şi despre Karla