O spargere care nu a reușit!

Mă strâng ușor de frig. Încerc să îmi schimb poziția, apoi mă încolăcesc ca un motan ce nu și-a terminat somnul. Trag pilota mai bine pe mine. Degeaba. E frig în continuare. Simt ca un curent de aer rece ce zburdă prin cameră. Scot nasul de sub pilotă și cu ochii cârpiți de somn mă uit spre geam. E întuneric. Oare cât o fi ceasul? Privirea se mută prin cameră și coboară ușor, adormită, coboară în ritm de pleoape grele spre vârful brăduțului. Zăbovește o fracțiune de secundă pe un ac rămas pe vârf, o altă secundă pe stea și se pregătește să se întoarcă sub pilotă. În momentul desprinderii, vârful de brad oscilează ușor, ca o adiere de vânt. Zâmbesc amuzat. Ce privire împiedicată am! Uf! Ce frig e totuși! Și iar vârful de brad oscilează ca sub adierea unei pale de vânt. Câteva globuri ici colo se mișcă și ele abia perceptibil. Ce se întâmplă aici? Mă gândesc iritat că cineva din casă mi-o fi deschis vreun geam și l-a lăsat așa. Împing nervos pilota cu piciorul și dau să mă întorc pe partea cealaltă, cu privirile spre ușă. Un fâșâit aproape imperceptibil mă oprește la jumătatea gestului. Rămân stană de piatră într-o poziție nefirească și îmi arunc privirea spre zona de unde fâșâitul se stinge cu mici ecouri, parcă seamănă a chicoteli înfundate.

O palmă de material roșu se stingea după colțul camerei fugind în același chicotit închipuit. Un călcâi de bocanc, un bocanc masiv din ale cărui șănțulețe ale tocului picura stropi de apă, dispare și el după colț îndreptându-se spre holul de la intrarea în apartament. Oglinzile mari de pe ușile dressingului îmi dezvăluie o imagine neverosimilă. Un profil de Moș, moșulică cu o barbă albă și deasă ce îi conturează obrazul aprins, de un roșu ireal, se prelinge pe oglinzile din hol. Iese dintr-una și intră în cealaltă apoi dispare din câmpul meu vizual. Așezat în aceeași poziție nefirească, deschid gura revoltat și încerc să bâgui ceva: “Cine mama… e ăsta din casa mea?” Amestecul de furie, pleoape grele și un început de șiră transpirată mă face să mă înec. Tușesc nervos și cu gesturi precipitate mă dau jos din pat. Nici nu fac bine doi pași și piciorul stâng calcă într-o mică baltă. Iar a făcut motanul în casă! Gata, îl dau afară, nu mai vreau să îl țin! Stai un pic? Ce motan? Moti, birmanezul cel frumos de la parter, nu a mai venit pe la noi de vreo două zile. Iar ăsta e al naibii de deștept, își face nevoile numai afară, așa este obișnuit de mic. Atunci de unde lichidul ăsta pe jos? Ridic piciorul într-un gest caraghios, de parcă am călcat în ceva, într-un “cadou” norocos. O fi report la Loto săptămâna asta? Ultima urmă de somn mi s-a dezlipit de pe pleoape. Simt degetul mare de la picior lovind o ușoară grămăjoară de ceva umed. Mă aplec și o iau cu două degete sclifosite, mă gândesc ca tot cu aceleași degete să trag biletul la Loto. Cine știe? Poate îmi cumpăr o bucățică de teren pe Lună și mă mut acolo, dar pe fața nevăzută, să mai scap de imaginea asta atât de plină de blue.

Zăpadă! E zăpadă! De unde zăpadă că prin București nici măcar nu am mirosit în această iarnă! Într-un gest reflex bag bucățica de zăpadă în buzunarul de la piept al pijamalei, buzunar ce stă așezat deasupra inimii și apăs ușor cu mâna dreaptă ca și cum aș vrea să o mângâi. Mă apropii tiptil de marginea ușii. Ușor, cu gesturi calculate îmi arunc o șuviță dincolo de toc, în spațiul pe unde fugise arătarea. Pe sub sprâncene o văd tremurând în imperceptibilul curent de aer. Un colț de frunte se întinde după șuviță. Ochii oscilează timizi peste tocul ușii. Când în față, când în spate. După câteva mișcări față-spate vine și comanda din creier. Liber! Pe mijlocul holului, pe partea stângă, e ușa de la bucătărie. Pe clanța ei agățată coronița cu care se juca aseară Maria. Ușa întredeschisă de vreo trei degete și, în spațiul liber, un smoc de barbă albă se retrăgea precipitat. Zdrang! Ușa de la bucătărie se izbește cu zgomot și se închide. Apăs pe clanță dar nu reușesc să deschid ușa. Revin în cameră și mă uit după telefoane. Toate la locul lor. Nimic schimbat, nimic mutat, nimic dispărut. Nimic… Nu mai înțeleg nimic! E o spargere care nu a reușit?… mă întreb. Cu degetele agitate încerc să tastez 112. Mă aplec spre gaura cheii și privesc cu o oarecare reținere. Dincolo de ușă un rânjet imens obturează gaura cheii.

Încerc să îmi subțiez privirea toată și să o strecor dincolo, pe gaura cheii, să mă ajute să deschid ușa. Gândurile forțează, împing vârtos și reușesc să pătrund mai mult cu privirea. Rânjetul părăsise gaura cheii și se duce glonț către fereastră. Îl văd agățat de ea încercând să o încalece. Într-o mișcare caraghioasă ridică un picior și privirea îmi este atrasă de ciucurul verde care i se zbate pe lângă gleznă. De jos ridică un sac mare cu foarte multe colțuri ieșite în relief. Unul din ele, foarte ascuțit, planează tangențial cu geamul apoi ricoșează în piciorul lui smulgându-i un icnet de durere. Și el, și sacul, într-un tot unitar reușesc să treacă pervazul ferestrei. Ridică privirile spre cer și trimite un șuierat ascuțit. Îl văd întinzând un picior spre hău, spre hăul căscat de sub etajul patru unde locuiesc. “Băi, băi, tipule, ce vrei să faci? Băi, o să mori, nu sări! Îți deschid ușa apartamentului și poți să pleci pe scări! Băi, băi!… Aaaa, a sărit!”

În acest moment clanța cedează și ușa se deschide izbind cu forță frigiderul. O fracțiune de secundă gândurile mi se îndreaptă către frigider. Dacă am lăsat vreun semn pe griul lui sidef am încurcat-o! În bucătărie încă mai persistă mirosul de cozonac. Pe aragaz oscila olicica în care făcusem aseară vin fiert. Oare de la vin mi se trage pățania? Un hohot de râs mă smulge din griul frigiderului și fug impacientat către fereastră. Auzisem odată că ăștia care sar pe fereastră, înainte să se izbească de pământ încep să râdă în hohote. S-o fi izbit de pământ?… mă întreb înspăimântat. Nu mai apuc să îmi răspund la întrebare. Hohotul de râs îmi mișcase fereastra cu 30 de grade, aceasta făcuse o voltă în râs ca vela unui vas aflat în furtună, iar vela, pardon!, fereastra se proptise direct în fruntea mea. Niște coarne imense apar de undeva, de jos, de sub fereastra mea, și încep să arunce artificii spre mine. O flacără mică mă pișcă de nas și simt cum firul se pierde. Reni!… Reni???… și întunericul se lasă peste mine!

va urma…

 

(Duzina de cuvinte: flacara, coronita, stea, brad, verde, cadou, globuri, artificii, cozonac, vin fiert, reni, Mos..)

 

Poveste scrisă pentru duzina de cuvinte… alte duzine găsiţi şi la Eddie în tabel.

 

Povești pentru cei loviți la cap:

• Sens giratoriu Sfinx – Autostrada Bucegi

• O întâmplare povestită

• La Balamuc

• La sediul LFP

• La Brutărie