O floare şi o poezie – Pământul

Un început (şi nu numai) de săptămâna cu o floare în gând şi cu o poezie în suflet ne face să fim mai buni, mai calzi, mai înţelepţi!!!

“Pământul” de Lucian Blaga

 

Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu.
Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare
curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu.
Tăcere-apăsătoare stăpânea pământul
şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund.

 

N-avea să-mi spună
nimic pământul? Tot pământu-acesta
neîndurător de larg şi-ucigător de mut,
nimic?

 

Ca să-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea – îndoielnic şi supus –
şi pe sub glii ţi-am auzit
a inimei bătaie zgomotoasă.

 

Pământul răspundea.

 

 

 

 

---

Articole asemănătoare:

• O floare şi o poezie – Paştele

• O floare şi o poezie – Cîntec vechi de lună nouă

• O floare şi o poezie – Am fost…

• O floare şi o poezie – Primăvara

• O floare şi o poezie – Prea-i prunc iubirea